Raiffeisen are 310.000 € buget pentru plata administratorilor
Raiffeisen Bank, a treia instituție de credit după activele pe anul 2010, poate cheltui anul acesta până la 310.000 de euro cu remunerațiile celor șase membri ai Consiliului de Supraveghere - structura de conducere care supervizează deciziile directoratului.
Raiffeisen Bank, a treia instituție de credit după activele pe anul 2010, poate cheltui anul acesta până la 310.000 de euro cu remunerațiile celor șase membri ai Consiliului de Supraveghere – structura de conducere care supervizează deciziile directoratului.
În general, băncile păstrează secrete astfel de sume, mai ales pe fondul scandalurilor iscate de remunerațiile mari ale bancherilor în contextul crizei.
Din consiliul de supraveghere al Raiffeisen fac parte numai doi români – Răzvan Munteanu, recent ales ca membru cu mandat de patru ani (fost vicepreședinte pe retail, actual șef pe consumer finance la Viena, cu responsabilități pe regiune), și Anca Ioan, care are statut de membru independent, cu mandat până în 2013. Ea a fost CEO al Țiriac Holdings până în 2008.
Structura de supraveghere a băncii este condusă de Herbert Stepic, CEO al Raiffeisen International, restul membrilor fiind tot reprezentanți ai băncii-mamă care deține 99% din acțiuni.
Anul trecut, banca a cheltuit 60,2 mil. lei (14,3 mil. euro) cu remunerațiile și alte beneficii acordate membrilor structurilor de administrație, conducere și supraveghere, nivel similar celui din 2009. Directoratul are cinci membri și este condus de Steven van Groningen. Un singur român mai face parte din directorat – prim-vicepreședintele Marinel Burduja.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026