Ramane neschimbata dobanda BNR?
Piata bancara tinde sa cada de acord: BNR nu va majora dobanda de politica monetara in urma sedintei de joi a Consiliului de Administratie. Aceasta in ciuda faptului ca dupa sedinta de pe 27 martie circulau numeroase opinii privind posibila "amanare" a deciziei de majorare a dobanzii pentru 11 mai
Piata bancara tinde sa cada de acord: BNR nu va majora dobanda de politica monetara in urma sedintei de joi a Consiliului de Administratie. Aceasta in ciuda faptului ca dupa sedinta de pe 27 martie circulau numeroase opinii privind posibila “amanare” a deciziei de majorare a dobanzii pentru 11 mai.
Prognozele privind cresterea dobanzii mergeau pana la un nivel de 10% la jumatatea anului, in ideea ca dobanzile pasive trebuie sa fie puternic real pozitive. Principalul argument era legat de anticiparea unui puseu inflationist in aprilie-mai din cauza scumpirii gazelor naturale si a introducerii taxei pe viciu.
Acestora li s-a adaugat si scumpirea benzinei, dupa evolutiile de pe pietele internationale, insa cresterea inflatiei nu pare a mai fi considerata o amenintare.
Intre timp, bancherii au ajuns la concluzia ca nu ar exista motive care sa sustina o crestere a dobanzii.
“Ma astept ca BNR sa mentina dobanda neschimbata la 8,5%, decizie care nu ar trebui sa mareasca volatilitatea pietei valutare si monetare”, spune Radu Craciun, analist-sef al ABN AMRO.
FMI a apreciat insa recent ca ar putea fi necesara continuarea intaririi politicii monetare, avand in vedere relaxarea fiscala anuntata de Guvern si cresterea peste program a accizelor. O intarire relativa s-a produs deja datorita cresterii dobanzii efective de sterilizare si a volumelor de lichiditati atrase, precum si datorita aprecierii nominale a leului.
In acest context, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, s-a intalnit ieri cu premierul Calin Popescu-Tariceanu si cu ministrul economiei, Codrut Seres, pentru a discuta evolutia preturilor la utilitati in corelatie cu tinta de inflatie pentru 2007. Isarescu a estimat ca inflatia ar putea ajunge la 6,5% la sfarsitul anului, desi tinta oficiala a fost mentinuta la 5%.
De altfel, prognozele pietei indica o inflatie de cel putin 7%. Ca atare, BNR risca sa se confrunte mai departe cu o problema de credibilitate, dupa ce si anul trecut a ratat tinta, in conditiile in care nici strategia de tintire a inflatiei nu reuseste sa faca fata socurilor provocate de cresterea preturilor administrate.
Un studiu recent al FMI bazat pe experienta altor tari in tintirea inflatiei arata ca adoptarea cu succes a unei asemenea strategii depine mai mult de consolidarea unui angajament credibil al bancii centrale fata de strategie decat de indeplinirea unor preconditii tehnice.
-
Încă o relație iese la iveală în scandalul care l-a dat jos pe Jensen Huang și a zguduit acțiunile starului bursier: fostul CEO Nvidia ar fi avut o aventură și cu o a doua angajată, scrie Reuters. Congresul SUA vrea să-l audiezeBusiness Internaţional · 12 noiembrie 2026
-
Ediția 13 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 12 noiembrie 2026
-
Agenția media United Media Services a obținut medalia Platinum EcoVadis și intră în top 1% dintre companiile evaluate la nivel globalZF 24 · 12 noiembrie 2026