Range Rover Evoque vine în S2 2011 - GALERIE FOTO
Premium Auto, importatorul mărcilor Land Rover și Jaguar pe piața locală, va lansa noul Range Rover Evoque, primul SUV-coupe al constructorului britanic, în vara anului viitor.
Premium Auto, importatorul mărcilor Land Rover și Jaguar pe piața locală, va lansa noul Range Rover Evoque, primul SUV-coupe al constructorului britanic, în vara anului viitor. SUV-ul Evoque reprezintă versiunea de serie a conceptului LRX prezentat în urmă cu câțiva ani și va fi prezentat săptămâna viitoare în cadrul Salonului Auto de la Paris. Noul model are o lungime de 4,3 metri, fiind cel mai mic model produs până în prezent de Land Rover.
Gama de motorizări este alcătuită din trei dieseluri de 2,2 litri care dezvoltă 150 CP în versiune “Eco” (emisii de sub 130g CO2/km), 150 CP, și 190 CP și una pe benzină de 2,0 litri și 240 CP. Tracțiunea poate fi atât integrală, cât și numai spate, fiind pentru prima dată când Land Rover oferă o tracțiune numai pe o singură punte. În funcție de motorizare Evoque va fi disponibil fie cu o transmisie manuală fie cu una automată, ambele cu șase trepte.
Versiunile de top ale Evoque vor fi disponibile cu un sistem de suspensie cu tehnologie MagneRide și Land Rover Terrain Response, iar la interior va fi disponibil un display de 8 inchi cu touchscreen dualview.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026