Raportul Nicholson - cronica unei surprize anuntate

Pentru opinia publica romaneasca, ideea suspendarii negocierilor de aderare la propunerea Parlamentului European a parut pe cat de nedreapta, pe atat de surprinzatoare, dat fiind ca nimic din declaratiile anterioare ale oficialilor europeni despre Romania, date publicitatii in presa, nu indreptatea o asemenea concluzie.

Politicienii autohtoni au reactionat cu surprindere totala, dezaprobare si, in unele cazuri, au minimalizat importanta raportului Emmei Nicholson, astfel incat respectivul semnal de alarma a ajuns sa fie interpretat ca o dovada de rea-vointa personala a baronesei si, la un nivel mai inalt, ca o simpla nota discordanta intr-un cor de bunavointa europeana generala fata de Romania.

O privire mai atenta asupra modului de lucru al institutiilor europene si a documentelor din ultima vreme ale acestora referitoare la Romania demonstreaza insa ca “sentinta” baronesei n-a picat deloc din cer si ca aprecierile diversilor inalti functionari europeni fata de progresele tarii n-au facut decat sa estompeze, in timp, dificultati reale ale procesului de negociere.

1.Criterii politice

Cum se explica posibilitatea intreruperii negocierilor exclusiv pe baza situatiei grele a copiilor institutionalizati?

Departe de a fi o interpretare “avocateasca” sau o inovatie de ultima ora a baronesei, aceasta idee este exprimata cu claritate inca din raportul Comisiei Europene asupra progreselor Romaniei pe anul 1999, dat publicitatii in 2000.

Citatul cu pricina este reprodus in precedentul raport al baronesei Nicholson, din septembrie 2000, raport adoptat de Parlamentul European: “Comisia considera ca, pentru moment, Romania indeplineste deocamdata criteriile politice trasate la Copenhaga, desi aceasta pozitie va trebui sa fie reexaminata daca autoritatile nu continua sa acorde prioritate abordarii crizei din institutiile de protectie a copilului”.

Prin urmare, ceea ce pare o chestiune secundara se raporteaza, de fapt, la criteriul politic al respectarii drepturilor omului (in particular – a drepturilor copilului).

Logic, deci, raportul din mai 2001 al baronesei avertizeaza ca, in absenta rezolvarii problemei copiilor institutionalizati, Romania nu va putea sa deschida, in septembrie, capitolul de negociere privind justitia si afacerile interne.

Aceasta este explicatia pentru declaratia de ultima ora a Emmei Nicholson potrivit careia eventuala suspendare a negocierilor nu ar fi efectul unei recomandari a Parlamentului European, ci o stare de fapt rezultata din neindeplinirea de catre Romania a criteriului politic de acceptare la negocierile de aderare.

Spre deosebire de ceea ce au sustinut oficialii romani, ca in proiectul de raport nu figureaza nici o formulare referitoare la posibilitatea suspendarii negocierilor de aderare a Romaniei la UE, textul documentului contine o fraza cat se poate de clara in acest sens: “Parlamentul European invita Comisia Europeana sa studieze situatia abandonului copiilor, a abuzului si a neglijarii copiilor, a adoptiilor internationale si a traficului cu copii; (Parlamentul European) subliniaza ca, in lipsa unei abordari corespunzatoare a situatiei existente, negocierile de aderare vor fi suspendate”.

Faptul ca, fata de documentul din septembrie 2000, tonul raportorului pentru Romania s-a inasprit acum este explicabil prin intervalul lung de reorganizare a strategiei nationale in domeniul protectiei copilului, in urma alegerilor din noiembrie.

Brandusa Predescu, seful Agentiei Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie, recunostea recent ca in primele luni dupa alegeri “au avut loc, la nivelul tuturor ministerelor, reasezari in functie de sarcinile principale care reies din programul de guvernare. Abia de acum (luna mai, n.n.) putem vorbi despre identificarea unor mecanisme de coordonare…”

ai, intr-adevar, abia saptamana trecuta Guvernul a adoptat o Strategie pe patru ani pentru protectia copiilor aflati in dificultate.

Cum baroneasa Nicholson a afirmat ca a trimis proiectul sau de raport autoritatilor romane inca de acum doua saptamani, e usor de facut o legatura intre “amenintarea” raportului si momentul in care Executivul s-a decis sa lanseze noua Strategie.

Aceasta este conceputa foarte nuantat si raspunde exact principalelor recomandari din raport: solutii alternative la institutionalizarea copiilor, descurajarea abandonului de catre parinti, desfiintarea institutiilor “mamut” de ocrotire a copiilor.

Numai ca ramane de vazut in ce masura Guvernul va reusi sa convinga Parlamentul European si, ulterior, celelalte institutii comunitare ca Strategia se aplica si ca finantarea internationala angajata pentru sustinerea ei este folosita corect.

Singurul punct a carui abordare mai asteapta este problema delicata a adoptiilor internationale. Chiar daca baroneasa a declarat ca nu poate califica direct drept coruptie faptul ca oficiali romani au “legaturi stranse” cu agentiile internationale de adoptie, acuzatia ei ca statul sprijina tranzactiile cu orfani nu poate fi demontata decat de aprobarea noii legislatii in privinta adoptiilor externe – promisa de Guvern pentru luna aprilie, dar amanata.

Deocamdata nu este clar daca premierul Nastase intentioneaza sa promoveze un moratoriu asupra adoptiilor internationale, asa cum o solicita Emma Nicholson.

Acuzatia respectiva, chiar daca neargumentata, nu este in nici un caz o noutate. In februarie, “Los Angeles Times” scria ca sistemul finantarii institutiilor de protectie a copiilor din taxele platite de catre cuplurile straine care infiaza copii romani atrage din ce in ce mai mult criticile Uniunii Europene.

Cu cat o agentie internationala de adoptii contribuie la sistem cu mai multi bani, cu atat mai multi copii ii vor fi incredintati respectivei agentii spre plasament – astfel incat “sistemul creeaza concurenta intre agentii, in termeni pur valutari; copilul este astfel redus la statutul de obiect cumparat si vandut”, comenta aceeasi Emma Nicholson, citata de cotidianul american.

2.Criterii economice

In septembrie anul trecut, Parlamentul European a adoptat un raport despre extinderea Uniunii Europene, intocmit de Elmer Brok, presedintele Comisiei pentru Afaceri Externe, Drepturile Omului si Politica Comuna de Securitate si Aparare (comisie al carei vicepresedinte este Emma Nicholson).

Raportul respectiv clarifica astfel chestiunea continuarii negocierilor: “Criteriul trasat la Copenhaga privind adoptarea acquis-ului comunitar va fi decisiv din punct de vedere politic, atunci cand va veni momentul.

Totusi, solicitarea de aderare ar putea sa fie respinsa in cazul tarilor care se afla in situatia de a incheia negocierile pentru toate aspectele acquis-ului, dar care nu indeplinesc criteriile economice.

Aderarea la UE declanseaza pregatirile pentru adoptarea euro, astfel incat finalizarea indeplinirii criteriilor economice este o preconditie vitala pentru aderare”.

Elmar Brok nota ca, din punct de vedere al adoptarii acquis-ului comunitar, Romania se situeaza mult in urma Bulgariei si a Maltei, iar in privinta criteriilor economice, statele cel mai putin avansate in indeplinirea lor sunt Bulgaria si Romania.

Acelasi raport amintea ca respectivele criterii economice fixate la Copenhaga in 1993 se refera la “functionarea satisfacatoare a economiei de piata: stabilitatea cadrului legal al activitatii economice, reforma sistemului judiciar, legislatia falimentului si sistemul subventiilor”.

In acest punct, ajunge doar sa ne amintim de stampila dura a ultimului raport al Comisiei Europene, din noiembrie 2000: “Romania nu poate fi considerata o economie de piata functionala”.

Mai recent, Monitorul Reformei Economice al Comisiei Europene, document dat publicitatii in aprilie, anticipeaza pentru Romania anului 2001 cea mai slaba performanta economica dintre toate tarile candidate la aderarea la UE.

Cu exceptia Turciei, in cazul careia se estimeaza o crestere economica negativa, numai Slovacia, Lituania si Republica Ceha ar urma sa inregistreze rate de crestere economica sub 4%.

Acelasi document releva discrepanta dintre estimarile Comisiei Europene si cele ale Guvernului roman: daca acesta din urma are in vedere, mult prea optimist, o crestere economica de 4,1% si o inflatie de 25%, CE anticipeaza o crestere a PIB de numai 1,8% si o inflatie de 37%. Aceasta nu inseamna altceva decat ca oficialii europeni nu au inca incredere in capacitatea economiei romanesti de a-si depasi dezechilibrele.

La finele lunii aprilie, comisarul european pentru extinderea Uniunii, Gunther Verheugen, incuraja protocolar Guvernul de la Bucuresti, dar avertiza ca intarzierea a€oin continuare” a reformei economice nu va duce decat la “dezastru economic si politic”.

A avansat reforma economica din aprilie, de la avertismentul lui Verheugen, pana in prezent? Elemente care sa duca la un raspuns clar pozitiv nu exista. Deci spectrul “dezastrului” subzista.

3. NATO si/sau UE

Daca proiectul de raport Nicholson este extrem de dur in privinta nerespectarii drepturilor copiilor, a coruptiei si a intarzierii reformei din administratia publica, in schimb recomanda, aproape calduros, acceptarea Romaniei ca membru al Aliantei Nord-Atlantice.

Raportul reaminteste “rolul important jucat de Romania in procesul de stabilizare a Europei de Sud-Est si afirma ca participarea sa deplina la NATO in 2002 va consolida stabilitatea regionala in Europa”.

Intr-un alt paragraf se reia spre intarire ideea: “Rolul Romaniei in cadrul Procesului de Stabilizare si Asociere din Sud-Estul Europei trebuie subliniat, iar Presedintia romana a OSCE din 2001 trebuie sa beneficieze de un sprijin clar, ca si participarea deplina a tarii la NATO din 2002”.

Afirmatiile pot parea surprinzatoare pentru cei neatenti la declaratiile mai vechi ale baronesei. In februarie 2000, prezenta la Bucuresti la un seminar international, Emma Nicholson declara ca integrarea Romaniei in NATO nu poate fi pusa la indoiala si ca aceasta ar putea avea loc mai devreme decat integrarea in UE, dat fiind ca Romania este “o tara de o importanta vitala pentru pacea si stabilitatea in zona”.

In ultimele sase luni, in doua randuri, presa internationala a avansat un scenariu interesant: statele baltice ar urma sa fie acceptate cu prioritate ca membre ale UE – beneficiind astfel de garantii de securitate indirecte, dar solide – si sa fie amanate sine die la accederea in NATO, pentru a nu irita prea tare Rusia.

In schimb, Romania si Bulgaria, tari cu cele mai mari probleme economice, ar urma sa fie primite in NATO in 2002, dar in Uniunea Europeana mult mai tarziu, adica atunci cand vor depasi handicapul economic. Sa reprezinte bunavointa raportului Nicholson in privinta aderarii la NATO un semn ca oficialii europeni se orienteaza in sensul scenariului de mai sus?

4.Chestiunea vizelor

Daca este de cautat un punct in care documentul intocmit de raportorul pentru Romania al Parlamentului European nu concorda cu pozitia altor oficiali comunitari, un ochi atent il poate gasi tocmai acolo unde parea mai putin probabil: in problema vizelor.

Ministrii de interne si de justitie din tarile membre UE au decis, la sfarsitul anului trecut, sa ridice neconditionat vizele pentru Bulgaria si sa le mentina pentru Romania pana cand aceasta va demonstra ca a indeplinit cerintele in materie de legislatie si procedura referitoare la regimul strainilor, politica de vize si acordarea azilului.

“Decizia Consiliului din decembrie 2000 a fost un prim pas spre rezolvarea problemei vizelor. Totusi, decizia respectiva nu reflecta pozitia Parlamentului European in aceasta privinta. Pentru a facilita adoptarea unei pozitii comune (intre cele doua organisme, n.n.), Guvernul roman trebuie sa ofere un angajament clar in privinta luptei impotriva imigrarii si a rezidentei ilegale”.

Ce inseamna aceasta? In precedentul raport al baronesei, din septembrie, se preciza ca Parlamentul European a€oisi reafirma pozitia conform careia cetatenilor romani nu ar trebui sa le fie solicitate vize la intrarea in UE” si ca “UE ar putea sa trimita semnale pozitive, de incurajare, catre Romania – de pilda, prin eliminarea vizelor pentru cetatenii romani”.

Prin urmare, atitudinea favorabila a Parlamentului European fata de Romania in problema vizelor se mentine in raportul din mai 2000, desi nu la fel de explicit.

Nu e mai putin adevarat ca, in ciuda acestei sustineri a renuntarii la vize, mediatizarea raportului Nicholson, cu semnele lui de intrebare asupra indeplinirii criteriilor de aderare, pica destul de prost cu cateva saptamani inainte ca oficialii europeni sa discute din nou, la 30 iunie, posibilitatea suspendarii vizelor pentru romanii care calatoresc in spatiul Schengen.

5. Unde ne aflam

Raportul Nicholson este deocamdata doar in faza de proiect. Insa el a fost dat oficial publicitatii si nu mai poate fi ignorat ca document. Timp de o luna, pana va fi prezentat spre discutie Comisiei prezidate de Elmar Brok, poate suferi amendamente.

Comisia il va redacta in forma finala, sub care va intra in discutia Parlamentului European in septembrie. Daca Parlamentul European va decide ca exista suficiente motive pentru adoptarea raportului impreuna cu o clauza de recomandare a suspendarii negocierilor, orice decizie in aceasta privinta tine insa exclusiv de competenta organismului executiv – Comisia Europeana.

Deocamdata, la o zi dupa ce raportul Nicholson a intrat in discutia presei internationale, purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Jean-Christophe Filori, a declarat ca institutia sa “nu este favorabila suspendarii negocierilor, iar negocierile cu Romania continua si trebuie sa continue”.

Este de presupus ca, asa cum acceptarea Romaniei la negocieri in 1999 in “grupul Helsinki” a fost o decizie politica, in pofida lipsei de pregatire economica si institutionala a tarii, negocierile vor continua si de acum inainte si nu va fi luata nici o decizie de suspendare, invocarea suspendarii fiind interpretabila mai curand ca o incercare a raportorului Parlamentului European de a impulsiona prin coercitie anumite zone, considerate mai sensibile, ale reformei.

Pe de alta parte, nu e de neglijat nici interpretarea dupa care UE, confruntata cu propriile probleme economice interne, a inceput sa tergiverseze destul de vizibil procesul de aderare, chiar si in cazul celor mai avansati candidati, tocmai din temerea privind costurile economice si politice ale integrarii unor vecini mai saraci.

Daca ar fi asa, atunci e lesne de inteles ca primii vizati ar fi tocmai cei mai saraci vecini ai Uniunii, carora nu li se vor mai trece cu vederea decalajele de dezvoltare economica, asa cum s-a intamplat pana acum in numele beneficiilor istorice ale integrarii.

Dincolo insa de posibilele scenarii ce pot fi imaginate, adevarul in relatia Romaniei cu UE sta undeva la mijloc intre afirmatia premierului Nastase ca “raportul Nicholson este nedrept fata de eforturile Guvernului” si afirmatiile oficialilor europeni dupa care Romania, desi a facut progrese, intampina mari obstacole in procesul de aderare.

Privind inapoi, intr-adevar, toate progresele au fost obtinute cu eforturi enorme, iar Romania merita incurajarea si sprijinul UE pentru integrare; privind inainte, e la fel de adevarat ca drumul ramas de parcurs e atat de lung, incat pare aproape o misiune imposibila. Tot ce ramane de sperat e ca “The Economist” n-are dreptate atunci cand scrie ca ar fi nevoie de 600 de ani pentru ca Romania sa ajunga din urma Occidentul.