Rapsodul din Desiștea

Rapsodul era un omuleț. Mic de statură. Cu ochii lucioși. Povestitor. Îi plăcea tescovina. Cârciuma din Desiștea era plină de fum. În fiecare seară. Desiștenii ieșeau la bere. Rapsodul ieșea la tescovină.

La intrare în cârciumă în rotăria Desiștei: devenise muzeu. Fumul ajungea și acolo. Pe lăițile alea acoperite cu covorașe au trăit și au povestit înțelepții Desiștei. Niște bătrânei răutăcioși cu lumea. Și tăcuți de câte ori îi întrebai câte ceva. De parcă și-au dorit să țină secretele vieții doar acolo. Doar pentru ei. Rotarul le era și frizer și bărbier. Rotaru făcea roți de căruțe ori de car. Și sicrie.

Rapsodul privea în gol. Ca pierdut. Înțelepții ăia vorbeau frumos doar între ei. Când unul zicea câte ceva, ceilalți îl ascultau și dădeau aprobator din capete.

“E scris pe undeva că dacă doi vorbesc nu înțelege nici al treilea. Dacă unul vorbește celălalt să asculte, că apoi atunci toți înțeleg despre ce e vorba”, zice Rapsodul.

Rapsodul avea un adevărat arsenal de instrumente muzicale. La el acasă. Le agățase pe peretele din camera cu sobă de teracotă. Prinse în cuie. Parcă era o expoziție. Multe făcute de mana lui. Rapsodul cânta la toate instrumentele care aveau tonalitate bună.

Spunea că: “instrumentul dacă îi reușit trebuie folosit indiferent dacă-i făcut de mâna ta sau de altă mână și că dacă cumva îi fals n-ai cum să cânți la el decât fals”. Instrumentele alea erau țevi de lemn găurite. Lemnul de soc era cel mai bun. Unul din Babadag avea un instrument cu treizeci și două de găuri în el. Rapsodul cânta la țevi cu opt găuri. Până la treizeci și două mai avea multe de învățat. Găurile alea reglau aerul. Și muștiucul era important. Puteai să sufli în el în mai multe feluri. Cum suflai tu așa se făcea și sunetul pentru cei care te ascultau.

“Fluierul din lemn de prun are tonalitatea așa mai dulce și mai frumoasa”, zice Rapsodul în fața paharului cu tescovină.

În cârciuma din Desiștea nu-l asculta nimeni. Desiștenii beau bere. L-ar trimite pe rapsod direct în Rotărie să vorbească singur. Să facă pe înțeleptul. Ăia bătrânii nu mai sunt demult. Doar poveștile despre ei au rămas. Nici rotarul nu mai e. Toți se odihnesc în cimitirul din Deal. Rotăria e neatinsă. Exact ca pe vremea poveștilor spuse de înțelepți.

“Se zice că un om bătrân poate să-l învețe multe pe unul tânăr. Da nu-i mare bai dacă nu-l învață. Acum io am aflat un lucru foarte, foarte important și de tot prost – pe ăștia tineri îi învață televizorul mai multe decât toți înțelepții ăia cu Rotarul la un loc. Io când am fost cocon stăteam cu gura căscată la ăia bătrâni și-i ascultam cum povestesc și învățam – de la unul care povestea – câte o poveste. De la altul – altă poveste. Le ascultam de două ori și… gata – erau ale mele. Din cărți nu am învățat nimic. Acolo citești și-ti fuge mintea și-n stânga și-n dreapta. De la oamenii ăia din Desiștea care erau cu păr cărunt puteai să înveți cât din toate cărțile la un loc. Stătea mintea parcă agățată de cuvintele lor. Așa cum stau instrumentele de muzică la mine pe perete. Apoi la școală nici nu puteam să învăț, că mă bătea învățătorul de mă rupea. Pe toți ne bătea. Asta era prin anul 1940. Era și război și era plin de unguri în Desiștea. Ne puneau ăia să învățăm și ungurește. Adică mă vedea ungurul ăla cu mustață că învăț mai bine ca fecioru-so și mă bătea de ciudă și mai tare. Adică mai târziu, când am mai crescut, am priceput că ăla voia să-mi zăpăcească mintea ca să fie mai bună odrasla lui și nu un cocon de țăran din sat. Făceam degetele puică și-mi dădea cu liniarul de să umflau vârfurile. Da nu m-am lăsat. Tot primul am fost la învățătură ca să-l văd pe ungurul ăla cum turbează de ciudă”, zice Rapsodul.

În Desiștea nimeni nu stătea la masa Rapsodului. In cârciumă. Din pricina nevestelor lui. A avut șase. Dar numai trei legitime. Toate au fost lăsate de bărbații lor. Pe toate le-a luat Rapsodul la el. Acasă. Erau sărace și amărâte. Rapsodul nu le-a părăsit. Le-a luat și nu le-a părăsit. Ele au stat ce au stat și l-au părăsit pe Rapsod. Femeile alea s-au dus la alții. Da vinovat pentru desișteni a rămas Rapsodul. “Când o muiere nu mai vrea să ducă călare, și dacă nu mai vrea să ducă călare n-ai ce-i face numai să-i dai cu bota în cap să moară și eu n-am dat la nimeni în cap niciodată”, zice Rapsodul.

Muierile Rapsodului au trăit apoi cu golanii și cu țiganii de la oraș. “De-o fost tânăr ori bătrân a fost cu grebla la fân. De-o fost român ori țigan – ea o fost ca calu-n ham. Una s-a dus în Spania și a veni de acolo când oi merge după ea cu sania și-oi aduce-o”, mai zice Rapsodul și cere încă o tescovină.

Așa i s-au crescut cei doi copii. Fata parcă avea semnele lui de pe piele. Băiatul parcă era rupt din țigănimea de peste apă. Dar odreslele trebuiau crescute și Rapsodul cel cu șase femei își spusese: “Bade, ești bun de plată” – și atâta o fost tot.

Rapsodul din Desiștea iubea toți copiii. Că erau ai lui. Că nu erau ai lui. Le spunea povești – “rapsodule, mai spune-ne o poveste despre cum dispare dragostea”, ziceau copiii când îl întâlneau pe malul râului. Și rapsodul le spunea. “Dragostea dispare foarte ușor și apare-alta în schimb. Când te-ai încurcat cu alta – când o dispărut și dragostea. Eu așa am pățit până acum de șase ori”.

In Desiștea erau găzdoi și sărăntoci. In locul unde-i brutăria locuiau găzdoi. Ăia aveau odrasle duse pe la școli prin Blaj ori Debrecen ori chiar prin Budapesta. Așa apăruseră preoții, profesorii, medicii ori avocații Desiștei.

Rapsodul avea părinți sărăntoci. Când apăruseră comuniștii la putere, Rapsodul se apucase de învățătură la cursurile alea serale. Printre comuniștii adevărați au intrat și comuniștii feștiți. Așa cum se băga lupul printre oi. Și gata a fost cu comunismul în Desiștea. Rapsodul a plecat în Deda să se angajeze la pădure. Avea douăzeci și unu de ani. A ajuns la Bistrița, Răstolnița, Sovata, Covasna și Reghin. Cu munca. S-a dus în armată la zidit blocuri tocmai în Galați. Era portul cu vapoare din Galați și lângă portul ăla era blocul zidit de Rapsod. De atunci i se trage Rapsodului pensia pe care i-o dă armata. Când o primește de la poștaș, Rapsodul simte nevoia să-l “pupe dulce” pe ministrul ăla de la armată care i-a facut rost de bani de bătrânețe.

***

Rapsodul din Desiștea cântă la șapte instrumente. Invățase de la unu Damian. Rapsodul avea atunci șaisprezece ani. Damian – treiseci și șase. Ala umbla la o femeie din Desiștea. Când avea vreme îl învăța pe Rapsod cântatul la fluier. Tot atunci Rapsodul învățase rostul călătoriilor în viața omului. Se apucase să scrie într-un caiet impresiile lui de călătorie. Mergea la concerte cu vagoane-dormitor. Scria tot.

Rapsodul avea un fecior care înebunise. După un accident de mașină. Rapsodul nu avea ce-i face. Feciorului. Il internase la spitalul din Sighet. Și gata, atunci se supărase Rapsodul pe a treia femeie a lui. Că aia plecase. Dacă ar fi stat cu feciorul ăla, n-ar fi ajuns în halul în care era. Da muierea aia s-a tot plimbat. Și amărâtul ăla mic a rămas fără grija mamei lângă el.

Când e soare afară sau când e zăpadă mare Rapsodul poartă ochelari de soare. E ca un soi de protecție a ochilor și a trupului în fața lumii.

Rapsodul își iubește instrumentele muzicale așa cum și-a iubit nevestele. “Când cânt îmi stă gândul la cântare dacă mă gândesc la altceva îi gata cu cântarea. Când îs cu o femeie în contact sexual îi musai să-mi stea gândul acolo că n-am ce face. Atunci las toate și încep cu prinsul și cu sărutatul… la cântări mai poți păcăli, da la femeie nu merge”, zice Rapsodul rămas singur în cârciuma Desiștei. E fum de nu se văd mesele. Nu se zărește nici ușa care dă în rotărie.

“Niciodată n-oi mai fi tânăr”, zice Rapsodul și cade pe gânduri. “Asta-i ceva categoric”, mai completează Rapsodul pregătit să plece din cârciuma Desiștei în întunericul de afară.

***

“Dragostea nu moare niciodată”, zice Rapsodul pășind pe ulița Desiștei. Se aud doar câini care latră la lună. Rapsodul cântă singur. De fapt își soptește o poveste de viață și dispare în întunericul Desiștei: “Of mamică ce ai lucrat/ Pentru-un câine de bărbat/ Tu pe noi ne-ai prigănit/ Pentru-un câine de iubit/ Pe tata l-ai otrăvit/ Insă tata n-o murit/ Tu puteai să stai acasă/ Să fi găzdoaie aleasă/ Pe noi să ne fi crescut/ Cu tăticu-alăturea/ Și să lași golănia/ Tu ți-ai cătat dragostea/ Tata-o cătat cultura/ Tu ți-ai cătat iubitul/ Tata o cătat cântatu/ Acuma că ești în Spania/ Să vii când oi veni după tine cu sania”.

***

In Rotăria din Desiștea înțelepții s-au adunat să-și spună vechile povești de viață. E întuneric. Rapsodul a adormit în camera cu instrumentele. Se aud câinii Desiștei obișnuiți să latre pe lanț.