Rasfatarea consumatorului (1)

O lege a pus pe jar bancile. O lege aparuta anul trecut, fara sa faca valva, dar care a intrat in vigoare la 6 ianuarie 2005 starnind dezbateri si controverse dintre cele mai aprinse.
Socul a fost produs de o noutate absoluta: pentru prima data, in Romania, i se da contur unui regim juridic menit sa-l rasfete pe consumator. Pentru ca asta face de fapt Legea 289 din iulie 2004: arunca in carca bancilor (si a altor institutii, de care insa nu ma voi ocupa in comentariul de fata) o seama de indatoriri si de raspunderi, cu scopul precis de a-i proteja pe acei clienti (persoane fizice) care solicita si primesc credite de consum. Iar Banca Nationala este obligata de legiuitor sa vegheze ca nu cumva, in nici un fel, bancile sa incalce vreun drept al consumatorului. Sub presiunea unor sanctiuni draconice: amenzi pana la 250 mil. lei si posibilitatea retragerii autorizatiei unei banci, daca abaterile sunt grave.
Bancile, obisnuite sa-ti dea umbrela cand e soare si sa ti-o ia cand ploua, s-au trezit in fata unei abordari inedite. Practic, se vor vedea deseori nevoite sa manifeste o grija aparte fata de cei care primesc credite de consum. Si nu doar ca le vor da umbrela si pe timp de ploaie, spre protectie, dar uneori chiar le vor tine umbrela. Fiindca avem de-a face cu o lege severa, prin care consumatorul este aparat sub multiple aspecte; iar creditorul este amenintat cu multiple sanctiuni. Inclusiv cu nulitatea de drept a contractului de creditare daca n-au fost respectate cerintele legii.
Ca sa intelegem bine legea in cauza, in litera si in spiritul ei, e nevoie sa facem recurs la istorie. De altfel, o lege nu va fi niciodata bine inteleasa daca nu e interpretata in baza a trei criterii: literal, logic si istoric. Deseori, criteriul istoric este fundamental. Fiindca merge la radacini.
Se impune, asadar, sa ne intoarcem cu o jumatate de secol in urma. Vom vedea ca mult timp, desi omenirea traia deja vremuri moderne, rege al pietei a fost producatorul. El conducea balul. Desi muzica o platea consumatorul.
Dupa razboi, n-au fost deloc putini vizionarii care au presimtit schimbarea. Ideea consumatorului-rege a fost insa primita cu neincredere. S-a spus: “O simpla teorie”.
Dar viata a confirmat-o. Capitalismul s-a salvat prin societatea de consum. Si chiar daca, in prezent, producatorul determina pofta de consum si stimuleaza consumul de masa, in ultima instanta consumatorul este cel care decide ce se produce, cat se produce si cine produce. Caci, daca el nu cumpara un anumit produs, cel care l-a fabricat iese din piata. Prin faliment.
Socialismul, in schimb, l-a preamarit pe producator. In timp ce pe consumator l-a sfidat. Cand nu l-a invinuit ca e risipitor sau hraparet. Asa ca, la noi, abia dupa decembrie ’89 si-a facut loc ideea consumatorului-rege. Dar fara sa credem prea mult in ea. Si fara s-o luam in serios. Abia de cativa ani, insa, de cand societatea romaneasca a inceput sa gandeasca in stil nou, intelegand ca nu vom putea sustine mult timp cresterea economica daca trenul consumului nu va prinde viteza, a sporit si preocuparea pentru protectia consumatorului. Fara sa apara insa initiative legislative care sa transfere o astfel de preocupare din viata de zi cu zi in coduri. Putinele acte normative aparute in acest sens n-au reusit sa-i garanteze consumatorului decat o protectie firava.
Actul normativ pe care il analizam – Legea 289 din iulie 2004, intrata in vigoare in ianuarie 2005 – nu e de inspiratie romaneasca. Ideea s-a nascut sub forma unei Directive a Uniunii Europene. Apoi a ajuns in Parlamentul Romaniei, via Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului, devenind lege. Si cum unde-i lege nu-i tocmeala, iata-ne obligati sa-i acordam respectul cuvenit.
Repet: e cea dintai lege de o asemenea factura care apare in Romania. De ce s-a inceput cu bancile? Pentru ca lor le-a fost dat sa plateasca un astfel de tribut. Doar de atatea ori s-a spus, raspicat, ca bancile sunt in avangarda reformelor economice. Sau ca ele sunt motoarele cele mai puternice care ne duc spre economia de piata. Ei bine, era normal ca si acest pas mare, prin care se pune pe fruntea consumatorului sceptrul de rege al pietei, sa fie facut tot in sfera vietii bancare. Si iata ca ne-am trezit, dintr-o data, cu o lege moderna, de factura europeana, care il pune pe consumator in drepturi depline. Deocamdata, insa, numai in raport cu bancile. Si cu alte institutii de credit.
Fara indoiala ca la mijloc e si o mare nedreptate. Dar asa se intampla cand viata se innoieste: nu pot fi facuti toti pasii dintr-o data. Daca un consumator cumpara o marfa dintr-un magazin platind pretul integral, cu bani gheata, Doamne fereste sa i se intample necazul sa constate, abia acasa, vreo defectiune. Ca-si va blestema zilele. Daca, in schimb, cumpara aceeasi marfa cu un credit de consum, luat de la o banca, iar magazinul refuza sa-i repare paguba produsa, consumatorul va cere – si va obtine! – protectia bancii. Dar despre acest aspect si despre altele, in comentariul de miercurea viitoare.