Rasfatarea consumatorului (II)

Scriam, in comentariul de miercurea trecuta, legat de Legea 289 din iulie 2004, intrata in vigoare in ianuarie anul in curs, ca aceasta noua reglementare va aduce multe schimbari in stilul de lucru al bancilor cu clientii. In speta, cu acei clienti care apeleaza la credite pentru achizitii de bunuri de consum. Si plecam de la un exemplu. Mai exact, de la o anume obisnuinta a bancilor: iti dau umbrela cand e soare si ti-o iau cand ploua. Legea in cauza le pretinde insa o abordare inedita in raport cu clientii ce primesc credite de consum. Bancile se vad nevoite nu doar sa le dea umbrela si cand ploua, dar in anumite cazuri sa le si tina umbrela.
Fara indoiala ca o astfel de abordare nu e convenabila bancilor. Dar unde-i lege nu-i tocmeala. Iar legea pune in pozitii egale doi factori de forta ai economiei de piata: consumatorul si banca.
Consumatorul incepe astfel sa-si dobandeasca si la noi pozitia pe care, in tarile dezvoltate, istoria i-a conferit-o de multa vreme. In jurul consumatorului graviteaza intreaga economie. Consumatorul este focarul de la care productia primeste lumina si caldura. Producatorul poate influenta cererea, dar tot ce reprezinta oferta lui (cantitate, calitate, structura) depinde de consumator. De nevoile lui. De dorintele lui. De placerile si capriciile lui. De fapt, de banii pe care este dispus sa-i cheltuiasca. Mai departe, de acest raport cerere-oferta depind stabilitatea monedei, balantele comerciale si de plati, nivelul inflatiei.
Noi, insa, abia acum amenajam o piata normala, care sa fie dominata de consumatori. Piata noastra e dominata de marii producatori, indeosebi de cei din cercul monopolului de stat, intr-un climat dominat de legi care uneori se aplica stramb sau nu se aplica deloc. Si in care este posibila sfidarea unui adevar fundamental: acela ca nicaieri in lume la bunastare nu se poate ajunge fara piete libere, fara concurenta, fara preturi si costuri adevarate.
Daca romanii nu vor avea bani pentru a-si inmulti cumparaturile de zi cu zi, daca magazinele, turismul, transporturile, alte servicii vor continua sa-si piarda clientela, pentru ca nu mai ajung banii, primul care va pierde va fi bugetul, fiindca se vor restrange impozitele. Dar mai ales va pierde productia, care nu-si va putea dobandi sensul real, acela de furnizor de bunuri si servicii acceptate de piata. In ultima instanta vom pierde toti, caci bunastarea pe care o asteptam va mai intirzia.
Iata, consumatorul trebuie sa fie protejat. Si de catre banci. Legea pleaca de la adevarul ca bancile, care sunt in avangarda activitatii economice, au datoria sa continue reformele. Fara nici un ragaz. Sa-si reformeze inclusiv conduita in raport cu consumtorul-rege.
Acum, in zona fostelor tari comuniste, un accent important cade pe nevoia stringenta a pregatirii bancilor in vederea concurentei cu marile banci din Vest. Desigur, in perspectiva unui raspuns optim la presiunile concurentiale din Uniunea Europeana. Pentru asta e nevoie de banci puternice si nu de banci anemice. In prezent, in Europa Centrala si de Est, chiar si banci dintre cele mari sunt stimulate sa fuzioneze, pentru a deveni si mai puternice. Se remarca, in aceeasi ordine de idei, cerinta ca bancile din zona sa-si largeasca sfera de actiune, implicandu-se in operatiuni cu titluri financiare, in activitati investitionale, in asa fel incat sa justifice vocatia universala pe care au dobandit-o. Vocatie ce nu se poate rezuma la adunarea economiilor, gestionarea conturilor si acordarea de credite bancare.
Ceea ce inseamna ca banca ramane un centru de putere. Ea nu-si rezuma vocatia la a da credite de consum. O banca face vanzari si cumparari de valuta pe piata valutara, participa la operatiuni interbancare pe piata monetara, face plasamente, tot felul de activitati din care scoate bani. Din aceste activitati va scoate bani inclusiv pentru a plati obligatiile catre cei ce si-au incredintat economiile bancii. In momentul de fata, nu sunt nici un fel de motive de panica; n-are rost sa ne temem ca bancile nu vor avea bani sa plateasca. Realitatea arata ca bancile lucreaza bine. Sigur ca au si riscuri. Banii trebuie sa lucreze si o banca este cu atat mai buna cu cat banii lucreaza mai mult si mai bine. Sunt si pierderi, expuneri riscante, credite care se pot dovedi neperformante, dar aceste credite neperformante nu sunt mai multe sau mai alarmante decat in alte sisteme bancare considerate performante din randul tarilor foste comuniste. Nu stam mai rau decat Cehia, Polonia sau Ungaria si poate ca, in unele privinte, si ma refer la sistemul bancar, stam mai bine.
Tocmai acestui centru de putere i se cere acum, prin lege, sa faca o plecaciune in fata consumatorului. Pentru a-l ajuta sa-si ocupe locul cuvenit in societate.