Rata șomajului a stagnat în ianuarie, la 7,3%
Rata șomajului în formă ajustată sezonier a stagnat în ianuarie față de ultima lună a anului trecut, la 7,3%, dar comparativ cu ianuarie 2013 este mai mare cu 0,2 puncte, numărul șomerilor ajungând la 730.000 de persoane, a anunțat vineri Institutul Național de Statistică (INS).
Numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) era în decembrie de 732.000 persoane, iar în ianuarie 2013 de 708.000 persoane.
Pe sexe, rata șomajului pentru bărbați o depășește cu 1,3 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,8% în cazul persoanelor de sex masculin și 6,5% în cazul celor de sex feminin)”, arată INS, într-un comunicat.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani) rata șomajului a fost estimată la 5,8% în luna ianuarie 2014 (6,4% în cazul bărbaților și 5,1% în cel al femeilor).
Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 73,6% din numărul total al șomerilor.
Datele se referă la șomajul definit de Biroul Internațional al Muncii (BIM). Potrivit acestuia, șomerii sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan trei condiții: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, respectiv au căutat activ un loc de muncă în decursul ultimelor patru săptămâni.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026