Rate mai scumpe la creditele in euro
Cei care au de rambursat rate la creditele in euro ar putea suporta un cost mai mare in euro, in conditiile in care dobanzile vor creste dupa decizia Bancii Centrale Europene de a intari inca o data politica monetara in zona euro. Majorarea dobanzii de referinta la euro cu un sfert de punct procentual, pana la 4%, va fi resimtita direct de cei care au credite in euro cu dobanda indexata la Euribo…
Cei care au de rambursat rate la creditele in euro ar putea suporta un cost mai mare in euro, in conditiile in care dobanzile vor creste dupa decizia Bancii Centrale Europene de a intari inca o data politica monetara in zona euro.
Majorarea dobanzii de referinta la euro cu un sfert de punct procentual, pana la 4%, va fi resimtita direct de cei care au credite in euro cu dobanda indexata la Euribor (indicatorul pietei monetare pentru euro). Dobanzile indexabile, calculate plecand de la Euribor la care se adauga o marja fixa a bancii, vor reflecta direct fluctuatiile indicatorului.
Desi pasul de majorare a dobanzii de catre Banca Centrala Europeana (BCE) este moderat – un sfert de punct procentual, modificarea cumulata devine sensibila. Numai de la inceputul anului dobanda de referinta la euro a crescut cu jumatate de punct procentual. BCE a inceput ciclul actual de intarire a politicii monetare in decembrie 2005, iar de atunci dobanda la euro a urcat de la 2% pe an la 4% pe an. In aceste conditii, pentru un credit de 50.000 de euro, contractat pe zece ani, rata a crescut cu circa 15%. Astfel, pentru o marja a bancii de cinci puncte procentuale, dobanda era in 2005 de 7%, conditii in care rata lunara era de 388 de euro. Acum, dobanda a ajuns la 9% pe an, iar rata lunara a urcat la 450 de euro.
Cresterea Euribor va majora implicit costurile de refinantare ale bancilor locale. In general, concurenta tot mai acerba de pe piata a facut ca dobanzile pentru creditele acordate clientilor sa reactioneze limitat la deciziile BCE. Totusi, au existat cazuri in care bancile au majorat dobanda la creditele in euro aflate in sold, chiar daca acestea nu erau indexate la Euribor. Pe fondul imbunatatirii rating-ului de tara si a perceptiei riscului pentru piata locala odata cu aderarea la Uniunea Europeana, dobanzile pentru creditele noi au inregistrat chiar scaderi.
Potrivit datelor BNR, dobanda la creditele noi in euro acordate clientilor de retail a coborat usor, de la 8,98% pe an in decembrie 2005, la 8,37% pe an, in martie curent. In prezent, in ofertele bancilor, dobanzile la creditele imobiliare au coborat chiar sub palierul de 6% pe an. In general insa, ratele sunt valabile numai o perioada limitata (un an), dupa care devin variabile, fiind in general indexate la Euribor.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026