Razboiul Crimeii

Razboiul Crimeii (1853-1856) a avut loc in peninsula cu acelasi nume situata in nordul Marii Negre. Rusiei, stapana peninsulei, i s-a opus o coalitie formata din Imperiul Otoman, Franta, Marea Britanie si Sardinia. Cauza acestui conflict a fost Chestiunea Orientala – disputele legate de mostenirea teritoriilor “otomane”.

Anterior, in 1848-1949, tarul salvase Imperiile Habsburgic si Otoman de valul revolutionar, devenind cel mai important pretendent la cucerirea Peninsulei Balcanice. Astfel, fusese compromis principiul echilibrului de forte in Europa, stabilit dupa inlaturarea lui Napoleon Bonaparte.

Pretextul razboiului l-a reprezentat ocupatia tarista in Principatele Romane (1853-1854), vasale otomanilor. Marile Puteri erau insa ingrijorate de intarirea Rusiei, nu de soarta romanilor, carora ocuaptia tarista le-a fost inlocuita cu cea austriaca (1854-1857). Diplomatia rusa a subevaluat amploarea nemultumirilor occidentale, apreciind ca va avea de infruntat doar o coalitie anglo-otomana. Dar interesele zonale si cresterea prestigiului ei international au facut ca Franta si Sardinia sa intre si ele in razboi. Din aceleasi motive, Prusia si Austria au condamnat actiunea Rusiei, dar n-au participat la operatiunile militare.

Beneficiind de acest sprijin, otomanii au declarat razboi rusilor in septembrie 1853. Dupa distrugerea flotei inamice la Sinope (noiembrie 1853), Rusia si-a asigurat suprematia in Marea Neagra. Astfel, interesele engleze la gurile Dunarii au fost puse in pericol, ceea ce a dus la mobilizarea coalitiei. Londra a insistat pentru debarcarea in Crimeea, mizand pe superioritatea navala, sprijinul populatiei musulmane locale si efectului psihologic datorat ocuparii unui punct strategic al Rusiei la marile calde.

Flota anglo-franco-otomana era formata din 300 de vase de transport, escortate de vase militare. Initial au fost debarcati 28.000 de francezi, 26.000 de englezi si 7.000 de otomani. Aceste trupe de elita au fost intarite cu 10.000 de soldati italieni si turci. Rusii au incercat sa reziste prin blocarea intrarii in portul Sevastopol, scufundand vase cu panze. Trupele rusesti, numarand 34.000 de militari, erau slab inarmate si prost conduse de generali de salon, ca printul Mensikov. Incheierea ostilitatilor a survenit prin caderea Sevastopolului, “capitala Crimeii”, in septembrie 1855.

A urmat Congresul de Pace de la Paris (1856), ocazie cu care s-au pus in evidenta contradictiile dintre marile puteri europene. Pentru romani, principalele beneficii ale razboiului au fost retragerea armatei rusesti, retrocedarea catre Moldova a judetelor din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail) si transformarea problemei Principatelor intr-un subiect al relatiilor internationale.