Războiul drogurilor/ de Stelian Țurlea

Vreme de vreo două decenii, cât am fost redactor la revista de politică extrernă „Lumea”, am urmărit , între altele, fenomenul răspândirii drogurilor în lume, am scris seriale după seriale despre acest flagel, sfârșind cu o carte masivă despre „războiul drogurilor” apărută imediat după revoluție la Editura Humanitas. Așa că, atunci când am deschis cartea de față, și ea masivă (peste 650 de pagini), am întâlnit personaje familiare, din America de Sud și din Statele Unite, și mai ales am descoeprit rațiunile unui război care n-a fost niciodată câștigat, în ciuda fondurilor imense alocate și mai ales, în ciuda numărul copleșitor de victime adunat de-a lungul anilor.

„Marea minciună albă” este un document zguduitor, terifiant, din interior, despre eșecul unei mari națiuni în lupta cu un flagel pe care absolut toți afirmau că l-ar fi putut câștiga cu ușurință. Dacă n-ar fi fost interesele contrare, politice în primul rând. Toate se întâmplau în anii 70 și 80. În mod cert e la fel și astăzi.

Michael Levine este un fost agent DEA (Administrația Americană Anti-drog) care a lucrat două decenii sub acoperire în America de Sud. Un deceniu din lupta pe care a dus-o o descrie în cartea de față: cum a sporit puterea cartelurilor de traficanți, cine i-a sprijinit, cum au dărâmat guverne de stânga în Bolivia, instalându-se la putere, cum au invadat lumea întreagă cu droguri, cum și de ce au scăpat de închisoare chiar și atunci când au fost prinși. Levine și-a riscat viața de nenumărate ori, până la urmă a fost chiar grav rănit și obligat să se retragă. Dar până la aceste moment se pare că a trimis după gratii peste 3000 de infractori!

Să-l lăsăm pe Michael Levine să spună el însuși:

„Războiul contra drogurilor nu era decât o iluzie în care fusesem suficient de naiv să cred, o convingere pentru care mi-aș fi dat cu ușurință viața și doar norocul mă făcuse să nu fiu răpus în această luptă dură. Descoperisem că mulți dintre propriii mei lideri – așa-numiții «americani buni și loiali», ascunși sub titulaturi oficiale și sub secretomania legilor – erau la fel de vrednici de ură ca și criminalii pe care-i protejau.

Fusesem unul dintre oamenii temerari pentru care a fi agent DEA devenise însăși rațiunea de a fi. Existau agenți ca și mine în toată lumea și, la fel cum pățisem și eu, iluziile lor fuseseră spulberate atunci când încercaseră să aducă în fața justiției traficanți de droguri cu legături mai puternice și mai bune cu administrația americană decât aveau ei. Cazurile lor fuseseră distruse, la fel ca ale mele, în Bolivia; intraseră în buclucuri, cum intrasem și eu, dar continuau să lupte, împotrivindu-se acestei farse de proporții, pusă la cale de superiorii noștri.”

„Procurorul federal a renunțat la toate acuzațiile împotriva unuia dintre cei mai mari traficanți de droguri din istoria Americii, iar CIA l-a ajutat pe nenorocit să ajungă înapoi în Bolovia.” „Ăsta nu e un caz oarecare de trafic de droguri, e cel mai mare caz din istoria DEA. Și cei din poliția secretă argentiniană mi-au mărturisit că au colaborat cu CIA pentru a-i ajuta să preia puterea în Bolivia pe aceiași oameni pe care i-am arestat – CIA a reușit să-i elibereze din închisoare pe cei mai mari traficanți de droguri din lume și apoi i-a sprijinit să ajungă la conducerea țării. Ei sunt protejați; cei mai mari traficanți din lume sunt de neatins.” „Din poziția în care mă aflu, mi se pare că întregul război contra drogurilor e o minciună și oricine încearcă să dea în vileag minciuna e călcat în picioare.” „Atunci când operațiunile și programele CIA erau amenințate, acuzații erau eliberați în mod misterios și închisoare și cazul era distrus.”

De ce se petreceau toate acestea?

„În țări ca Bolivia, recoltele de coca hrănesc o mulțime de oameni. Oamenii ăștia trebuie să mănânce, altfel ar deveni vulnerabili în fața ispitei comuniste, a schimbării. Iar schimbarea, în emisfera noastră, e ceva ce America trebuie să vegheze să nu se întâmple.” Cu ani în urmă, Fidel Castro îl trimisese în Bolivia pe omul cel mai priceput de lângă el în pregătirea de revoluții – Che Guevara. Bolivia era țara cea mai săracă din America de Sud, cea mai vulnerabilă, prin urmare cea mai uțor de basculat spre o dictatură comunistă. Când guerilele comuniste au început să pună stăpânire pe mari teritorii, Statele Unite ale Americii au decis că nu pot tolera un nou focar comunist în apropierea frontierelor sale. CIA a intrat în acțiune, Che Guevara a fost încolțit și ucis, grupările de stânga anihilate, guvernul democratic ales dat jos și puterea a fost dată celor mai radicali bolivieni care, deloc întâmplător, erau cei mai mari traficanți de droguri. Cu ajutorul CIA și a unor grupări naziste sosite din Argentina, conduse de Klau Barbie („măcelarul din Lyon” din timpul celui de-al doilea război mondial, fugit în America Latină, prins mult mai târziu și extrădat Franței care îl va condamna la închisoare pe viață), traficanți de droguri au pus stăpânire pe tot. Iar cei care luptau cu ei, luptatu, de fapt, cu planurile CIA, iar acțiunile lor trebuiau zădărnicite.
Michael Levine s-a aflat în miezul acestei lupte. O luptă cu „marele tigru de hârtie numit DEA”. Pentru că nu s-a supus  sugestiilor de a renunța la cazurile pe care  chiar DEA le imaginase, a fost hărțuit și urmărit ani întregi de serviciile interne ale agenției, în ideea de a fi suspendat, cazurile la acre lucra au fost închise, dovezile strânse – distruse, acuzațiile aduse unor traficanți – retrase. Toate acestea la indicațiile CIA care își vedea împiedicate acțiunile. Michael Levine a rezistat; întâmplător, nu era chiar singur, mai existau „mahări” de partea lui.

Ani mai târziu, în 1989, cândnarcotraficanții deobândiseră atâta putere încât nu mai aveau limite și asasinau politicieni, judecători și jurnaliști care li se opuneau, președintele columbian Virgilio Barco a fost obligat să treacă la acțiune și să extrădeze în SUA cetățeni columbieni acuzați de trafic de droguri. Puțin mai apoi, la sfârșitul aceluiași an, spre a nu rămâne mai prejos și a păstra ajutoarele trimise de americani, guvernul bolivian a hotărât și el să „scape” de o mare povară, unul dintre cei mai mari traficanți, numit și „ministrul cocainei”, Arce Gomez. A fost extrădat în SUA și condamnta la 30 de ani închisoare. Toată viața Michael Levine luptase să-l aducă pe Arce Gomez în fața justiției. Dar la acel moment, Michael Levine era deja la pensie.

*) Michael Levine, Laura Kavanau-Levine – Marea minciună albă. Cum a sabotat CIA războiul împotriva drogurilor. Editura RAO