Războiul este singurul „perpetuum mobile” al (in)umanității/ de Lucian Vasilescu

Mai toate lucrurile au un început cunoscut. La fel și mai toate acțiunile umane, mai puțin una. Se cam știe cine și unde a cioplit prima piatră, cine a izbutit să prelucreze bronzul, apoi fierul, cine și când a izbutit să „aducă pe lume” primul vas de lut și primul recipient din sticlă și tot așa.

Nu se știe și nici nu are să se știe vreodată cine/ unde/ când/ de ce a pornit primul „război”, chiar dacă asta ar fi însemnat, în epocă, să-i dai cu piatra în cap vecinului de peșteră ca să-i iei bucata de carne sau femeia, sau doar așa, din amuzament, ca să-i arăți că ești mai puternic decât el. Deși originea „războiului” va rămâne o necunoscută, un lucru este cert: de când omul a descoperit că poate obține ceva cu forța, agresându-i fizic pe cei mai slabi decât el, omenirea nu a cunoscut nici măcar o singură zi de pace. Războiul este singurul lucru care, odată început, s-a replicat în fiecare zi, în diferite forme, în diferite areale, cu diferiți protagoniști, din diferite motive.

Omenirea, de când se știe, n-a cunoscut nici măcar o singură zi de pace. Pornite cu pietre și bâte și purtate acum cu așa-zisele „arme inteligente”, războaiele sunt singurul numitor comun al „evoluției” umanității. Tentația de a-ți „arăta mușchii” în fața celui mai slab decât tine este irepresibilă, cum irepresibilă este nevoia celui care ia droguri să le ia în continuare. Sunt oameni și națiuni care par că intră în sevraj dacă nu dau cu pumnul sau nu strivesc cu tancul. Diavolul din ei s-a dovedit a fi mai puternic decât oricare dintre Dumnezeii celorlalți.

Acum, huruitul șenilelor se aude nu doar pe fronturi „exotice” și foarte îndepărtate, ci foarte-foarte aproape. De noi și de Europa. De fapt, chiar în Europa. Odată început, războiul nu s-a mai oprit niciodată. Diavolul naște în continuare copii destoinici.

Foto: AFP / Mediafax Foto