Razvan Orasanu: Curentul pozitiv al privatizarilor
Privatizarea Electrica Muntenia Sud va incheia inca o etapa din privatizarea sectorului energetic. Dupa doi ani de controverse, 820 de milioane de euro vor sta in vistieria statului. In schimb, 67,5% din Electrica Muntenia Sud vor fi detinute de Enel, la fel ca si in cazul Electrica Dobrogea si Electrica Banat
Privatizarea Electrica Muntenia Sud va incheia inca o etapa din privatizarea sectorului energetic.
Dupa doi ani de controverse, 820 de milioane de euro vor sta in vistieria statului. In schimb, 67,5% din Electrica Muntenia Sud vor fi detinute de Enel, la fel ca si in cazul Electrica Dobrogea si Electrica Banat. Avem astfel deja trei operatori privati pe piata – gigantii europeni Enel (Italia) in Banat, Dobrogea si Muntenia Sud si E.On (Germania) in Moldova. Mai avem si firma ceha CEZ in Oltenia.
In primul rand, vreau sa explic mai clar amanarea semnarii contractului. Nimeni din guvern nu a rediscutat termenii tranzactiei aprobati initial in sedinta de acum doua saptamani, asa cum au informat niste surse “binevoitoare” dupa amanarea semnarii joia care a trecut. Nu era de ce: in urma eliminarii prevederilor contractuale care ar fi necesitat initial modificari legislative, contractul la care
s-a ajuns este unul favorabil pentru stat. Pretul tranzactiei, de 820 mil. euro, este de peste 7 ori mai mare decat s-a obtinut pentru Electrica Dobrogea si Banat la un loc (112 mil. euro), deci ar fi interesant de vazut daca cineva din vechea guvernare are vreo obiectie de facut. In al doilea rand, trebuie apoi sa ne amintim putin fundalul acestei tranzactii. A existat un moment cand spionii si tradatorii de patrie, consultantul bulgar si fosti demnitari corupti sau banuiti de coruptie au fost amestecati cu aceasta privatizare intr-un ghiveci mediatic nemeritat. Pentru istorie, este bine de reamintit ca tranzactia a presupus doua etape succesive de licitatie, Enel castigand chiar si prima runda. In runda a doua, neavand informatii confidentiale, a plusat cu circa 100 mil. euro fata de runda intai pentru a fi declarata firma castigatoare, de departe, in fata firmei Iberdrola. Intr-un proces in care pretul a reprezentat criteriul determinant (90%), de ce ar fi dat Enel atat de multi bani suplimentar, daca ar fi stiut detaliile confidentiale ale ofertelor financiare? Ar fi ilogic si absurd.
Contractul de privatizare aduce si o noutate – optiunea de “put”. Mai pe romaneste, defineste acordul partilor privind optiunea statului de a vinde in viitor, catre Enel, la un pret prestabilit- mai mare decat pretul unitar platit pe actiunile din pachetul majoritar, pachetul rezidual care ramane detinut de stat in urma tranzactiei. Aceasta optiune poate fi exercitata pana in 2011. Pentru ca aceasta optiune, frecventa in tranzactiile comerciale intre companii private, nu isi regasea echivalent in legislatia privatizarii, Guvernul a adoptat o modificare legislativa a ordonantei care reglementeaza cadrul legal al privatizarii. Se statuteaza astfel posibilitatea (si nu obligatia) ca statul sa incaseze un pret mai mare in viitor de la actionarul care a cumparat pachetul majoritar, lucru foarte benefic comparativ cu multe alte contracte care prevad un pret pe actiune identic.
Fiind a cincea privatizare din cele opt filiale Electrica, cred ca nu se va mai pune in discutie ideea ca distributiile ramase ar trebui sa ramana de stat. Vor exista, incepand de azi, cinci companii private pe o piata a distributiei cu opt jucatori. Privatizarea celor trei Electrice ramase ar trebui sa inceapa de urgenta, in paralel cu privatizarea producatorilor de energie. De asemenea, fara investitii complexele energetice gen Turceni si Rovinari nu au un viitor sigur dincolo de 2010. In fine, licitatia pentru unitatile 3 si 4 de la Cernavoda trebuie accelerata, pentru ca nevoia noastra de electricitate intr-o economie in plin avant sa poata fi satisfacuta si pentru urmatorul deceniu majoritar din resurse interne.
Efectele pozitive ar trebui sa fie resimtite de contribuabili dupa aproximativ un an de investitii facute de noul actionar. Penele de curent in Bucuresti ar trebui sa se rareasca, facturarea si plata facturilor ar trebui sa devina mai simple, iar preturile ar trebui in mod normal sa creasca nesemnificativ (sub 3%) de la an la an.
Concluzia concluziilor este ca doar atunci cand privatizarea devine substantiala, iar firmele private devin majoritare in acest sector important al economiei, vom putea vorbi de investitii care sa schimbe complet regulile jocului pe piata. Aceasta ar insemna in general consumatori mai bine serviti si preturi moderate, datorita concurentei.
Razvan Orasanu este consilier de stat al primului-ministru si membru in Consiliul de Indrumare si Supraveghere al AVAS
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026