Răzvan Vâlceanu pleacă după opt ani de la Bitdefender
Răzvan Vâlceanu, care a condus operațiunile locale ale producătorului de soluții de securitate IT Bitdefender în ultimii cinci ani, a părăsit compania, potrivit unui anunț făcut de manager. “După mai mult de 8 ani, (…) a venit momentul să încerc altceva în carieră”, a scris el într-un mesaj e-mail prin care își anunța plecarea.
Răzvan Vâlceanu, care a condus operațiunile locale ale producătorului de soluții de securitate IT Bitdefender în ultimii cinci ani, a părăsit compania, potrivit unui anunț făcut de manager. “După mai mult de 8 ani, (…) a venit momentul să încerc altceva în carieră”, a scris el într-un mesaj e-mail prin care își anunță plecarea din firmă.
Compania precizase recent că Vâlceanu va prelua conducerea business-ului Bitdefender pe segmentul consumatorilor individuali și al companiilor mici și medii din Europa Centrală și de Est, Turcia și Israel.
În august, Bitdefender anunța că directorul Enterprise Sales și Services pentru Europa Centrală și de Est al Bitdefender Valentin Jurcuț a preluat conducerea operațiunilor comerciale ale Bitdefender din România și va coordona relațiile companiei cu partenerii locali, segmentul de business, precum și cel al clienților consumatori. Jurcuț a ocupat anterior poziția de General Manager Support and Services în Bitdefender, iar de la 1 iunie a preluat funcția de Enterprise Sales and Services Director pentru Europa Centrală și de Est.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026