RBS: pierderi de 2 mld. euro din pariurile de pe piata americana
Royal Bank of Scotland (RBS), cea de-a doua mare banca britanica, a anuntat reducerea valorii contabile a activelor cu 1,5 mld. lire sterline (2,07 mld. euro) in urma declinului pietelor de creditare, mentionand, in acelasi timp, ca rezultatele anuale ale companiei vor depasi estimarile analistilor, scrie Bloomberg
Royal Bank of Scotland (RBS), cea de-a doua mare banca britanica, a anuntat reducerea valorii contabile a activelor cu 1,5 mld. lire sterline (2,07 mld. euro) in urma declinului pietelor de creditare, mentionand, in acelasi timp, ca rezultatele anuale ale companiei vor depasi estimarile analistilor, scrie Bloomberg.
Oficialii bancii au declarat ca profitul operational se situeaza “mult peste” previziuni, analistii estimand o crestere de 6,5%, pana la 9,8 mld. lire sterline (13,58 mld. euro). Valoarea pierderilor se incadreaza insa in cifrele estimate anterior. “Depasirea estimarilor este intr-adevar o veste excelenta”, considera Simon Maughan, analist la MF Global Securities, care a formulat o recomandare “neutra” cu privire la actiunile RBS.
Royal Bank este ultima dintre marile institutii financiare mondiale care dezvaluie pierderi legate de criza subprime, pierderi care au ajuns la circa 70 mld. dolari (47,5 mld euro).
Banca britanica a anuntat ca aproape 300 mil. lire sterline (415,8 mil. euro) din pierderile inregistrate provin din achizitia diviziei de instrumente financiare si a filialelor asiatice ale bancii olandeze ABN Amro, in schimbul carora a platit 16 mld. euro.
“In ciuda faptului ca anumite segmente de activitate ale noastre au fost afectate de conditiile dificile existente pe piata, tintele financiare propuse pentru intreg grupul ramanand neafectate”, a declarat Fred Goodwin, directorul general al bancii. “Acum anticipam rezultate mult mai bune in ceea ce priveste ABN Amro, decat in momentul licitatiei”, a adaugat el.
Barclays, care a pierdut lupta pentru preluarea ABN Amro, a anuntat luna trecuta pierderi de 1,3 mld. lire sterline (1,8 mld. euro) in cel de-al doilea semestru al anului, in timp ce HSBC, cea mai mare banca din Europa dupa valoarea activelor detinute, a inregistrat pierderi de 925 mil. lire sterline (1,28 mld. euro), in trimestrul trei.
Pretul actiunilor Royal Bank a coborat cu 30% anul acesta pe fondul temerilor legate de expunerea la piata creditelor ipotecare americane, dar si al achizitiei ABN Amro in octombrie.
Profitul net al bancii va cobori in semestrul doi cu 4,4% fata de perioada similara a anului trecut, pana la 3,1 mld. lire sterline (4,29 mld. euro), estimeaza analistii. Filialele americane au contribuit cu un sfert din profitul operational al bancii, inainte de a crea consortiul cu Banco Santander si Fortis pentru a prelua ABN.
Royal Bank, Barclays si Deutsche Bank, cea mai mare banca germana, au cea mai slaba capacitate de a absorbi pierderile legate de criza subprime dintre toate institutiile financiare europene, se arata intr-un raport publicat luna trecuta de Citigroup.
Royal Bank, cel mai mare furnizor de linii de finantare pentru tranzactii mari, a fost afectata de declinul segmentului de leveraged buyout (achizitii de companii cu bani imprumutati de la banci), dar si de prabusirea cererii pentru creditele de refinantare de pe piata ipotecara americana. Profitul operational al diviziei de piete de capital, care reprezinta 38% din valoarea afacerilor Royal Bank, ar putea cobori cu 13%, pana la 1,7 mld. lire sterline (2,35 mld. euro), estimeaza analistii bancii de investitii Lehman Brothers.
Mai mult, profitul operational al diviziei americane de retail a bancii ar putea inregistra o scadere de 4,7% anul acesta, ajungand pana la 1,5 mld. lire sterline (2 mld. euro), dupa ce ritmul de crestere al depozitelor noi si rata marginala a profitului s-au diminuat. Profitul operational ar putea ajunge in 2008 pana la 1,4 mld. lire sterline.
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Ponderea abonamentelor la sălile de fitness în totalul populației în țările UE în 2026 (%)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026