RCA-ul va fi mai ieftin anul viitor
Primele pe care șoferii le vor achita pentru polițele auto obligatorii RCA valabile în 2011 vor fi, în cele mai multe cazuri, mai reduse decât cele practicate de asigurători în acest an, reiese din analiza tarifelor notificate de șapte asigurători Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA),
Primele pe care șoferii le vor achita pentru polițele auto obligatorii RCA valabile în 2011 vor fi, în cele mai multe cazuri, mai reduse decât cele practicate de asigurători în acest an, reiese din analiza tarifelor notificate de șapte asigurători Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), scrie Mediafax.
“Din analiza tarifelor notificate până în prezent de șapte societăți rezultă faptul că, în cazul gamei medii de asigurați persoane fizice, primele pe care le vor achita în 2011 vor fi mai mici decât în 2010 în cele mai multe cazuri. Aceasta se explică nu doar prin aplicarea sistemului bonus-malus, ci și prin faptul că societățile și-au propus să acorde reduceri în funcție și de alte criterii decât cele utilizate până acum”, a declarat, joi, într-un comunicat al CSA, directorul Direcției Generale Asigurări Obligatorii din cadrul instituției, Mona Cucu.
În cazul ultimelor trei societăți de asigurare care au notificat CSA, tarifele de bază pentru gama medie de asigurați persoane fizice înregistrează o scădere cuprinsă între minus 14% și 0%, se precizează în comunicat. Citiți mai mult despre tarifele RCA pe 2011 pe www.mediafax.ro
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026