RCS & RDS vrea un credit de 200 mil. dolari de la ING
RCS & RDS vrea un credit de 200 mil. dolari de la ING
Compania romaneasca de cablu TV si telecomunicatii RCS & RDS vrea sa contracteze un credit in valoare de 200 de milioane de dolari (aproximativ 157 de milioane de euro) de la ING Bank N.V. Amsterdam, conform informatiilor publicate in Monitorul Oficial.
De asemenea, compania este interesata sa contracteze o parte a creditului si de la alte banci agreate, scopul creditului fiind refinantarea imprumutului incheiat cu ING Bank N.V. Amsterdam, The Royal Bank of Scotland pe 25 decembrie anul trecut, dar si a contractelor de garantie accesorii acestuia, se mai mentioneaza in Monitorul Oficial.
Contactati de ZF, oficialii RCS & RDS nu au dorit sa ofere mai multe detalii deocamdata.
In Romania, RCS & RDS are peste 1,2 milioane de abonati pentru serviciile de televiziune (cablu si satelit), peste 250.000 de abonati la serviciile de acces Internet si alti peste 350.000 de abonati la serviciile de telefonie, conform estimarilor companiei. Insa pana la finalul acestui an compania a previzionat un numar de 400.000 de abonati pentru serviciile de Internet.
In prezent, RCS&RDS are un capital social de 273.066 lei (60.000 de euro). Insa compania a anuntat recent ca va emite actiuni in vederea majorarii capitalului social la 12 mil. euro, in echivalent lei la cursul comunicat de BNR la data subscrierii, prin aporturi in numerar.
Compania este controlata de Cable Communications Systems NV (Olanda), cu o participatie de 93,15%. Alti actionari sunt Zoltan Teszari, cu 2,03%, si Ianos Csaba Ludescher, cu 1,1% din actiuni, urmati de alte 16 persoane fizice si juridice cu cote sub 1% din capital.
Principalul concurent de pe piata locala al RCS&RDS este compania UPC (Astral), care a achizitionat recent operatorul de servicii de televiziune prin satelit Focus Sat.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026