Reacții diferite în PE, cu privire la moartea lui Osama ben Laden
Moartea lui Osama ben Laden, duminică, în Pakistan, a generat luni reacții diferite în cadrul Parlamentului European, unde un oficial responsabil de drepturile omului și-a exprimat regretul că liderul Al-Qaida a trebuit ucis într-o operațiune țintită, relatează AFP, citată de Mediafax.
Moartea lui Osama ben Laden, duminică, în Pakistan, a generat luni reacții diferite în cadrul Parlamentului European, unde un oficial responsabil de drepturile omului și-a exprimat regretul că liderul Al-Qaida a trebuit ucis într-o operațiune țintită, relatează AFP, citată de Mediafax.
Președintele subcomisiei pentru Drepturile Omului din Parlament,
eurodeputata ecologistă finlandeză Heidi Hautala, a apreciat că ar
fi fost “mult mai bine dacă acesta ar fi fost adus viu în fața
justiției”.
“Sunt convinsă că discuția va continua, inclusiv în cadrul
Parlamentului European, cu privire la necesitatea de a-l ucide”, a
adăugat ea într-o declarație acordată publicației electronice
EUObserver.
Președintele Parlamentului European, conservatorul polonez Jerzy Buzek, a salutat moartea lui ben Laden.
“Ne-am trezit într-o lume mai sigură”, a declarat el într-un comunicat luni.
“Chiar dacă lupta comunității internaționale împotriva teroriștilor nu s-a încheiat, a fost făcut un pas important în lupta privind Al-Qaida, pentru a aduce securitate milioanelor de persoane, creștini, musulmani și toți cei care cred în coabitarea pașnică”, a adăugat el.
Șeful diplomației belgiene, Steven Vanackere, a salutat, de asemenea, operațiunea din Pakistan.
“Eliminarea lui Osama ben Laden, care a comandat atentatele împotriva turnurilor gemene din New York, este o etapă istorică în lupta împotriva terorismului”, a declarat el.
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026