Real cumpără de la Renault mașini de peste 3 mil. euro
Renault Nissan România, importatorul mărcii franceze pe piața locală, va livra o flotă de peste 200 de autoturisme către compania Real Hypermarket, potrivit unor surse din piață, valoarea contractului fiind cuprinsă între 3 și 3,5 mil. euro potrivit calculelor ZF.
Renault Nissan România, importatorul mărcii franceze pe piața locală, va livra o flotă de peste 200 de autoturisme către compania Real Hypermarket, potrivit unor surse din piață, valoarea contractului fiind cuprinsă între 3 și 3,5 mil. euro potrivit calculelor ZF.
Atât oficialii Real Hypermarket, companie cu afaceri de 760 mil. euro, cât și cei ai Renault au invocat confidențialitatea contractului, nedorind să dezvăluie niciun detaliu cu privire la valoarea contractului sau numărul de mașini ce urmează a fi livrate.
Flota va fi livrată pe parcursul anului 2011 și va fi alcătuită numai din autoturisme, nu și vehicule comerciale și va fi compusă în principal din modele de segment compact și mediu, cele mai multe fiind modele precum Renault Fluence. În același timp, există posibilitatea ca pentru conducere Renault să livreze și limuzine Latitude.
Potrivit comunicatului oficial, contractul semnat între Group Renault România și Real Hypermarket are ca obiect reînnoirea integrală a parcului existent de vehicule. Acestea vor fi achiziționate în sistem de leasing operațional prin Renault Finance, companie care va oferi și servicii de management al flotei.
Anul trecut, vânzările de flote ale Renault România au atins un nivel de aproximativ 3.200 de autovehicule, în contextul în care în total constructorul francez a vândut pe piața locală puțin peste 9.000 de mașini.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026