Real ramane sub 1 mld. euro in acest an
Reprezentantii operatorului de hipermarketuri Real, detinut de grupul Metro, estimeaza vanzari de 50-60 de milioane de euro in 2010 pentru magazinul care se deschide astazi in centrul comercial AFI Palace Cotroceni, cel mai mare mall de pe piata locala.
Reprezentantii operatorului de hipermarketuri Real, detinut de grupul Metro, estimeaza vanzari de 50-60 de milioane de euro in 2010 pentru magazinul care se deschide astazi in centrul comercial AFI Palace Cotroceni, cel mai mare mall de pe piata locala.
Grupul german a investit 23,4 milioane de euro in acest hipermarket, al 22-lea magazin al retelei, si a angajat 450 de oameni.
“Vanzarile pentru aceasta unitate, anul viitor, sunt estimate la 50-60 de milioane de euro, in functie de numarul de clienti pe care ii va atrage mallul. Intre timp trebuie sa incercam sa dezvoltam marcile proprii, care au ajuns acum la 5% din cifra de afaceri”, a declarat Jean Marc Givert, membru al boardului de conducere si director de dezvoltare al Real International.
Compania, care va mai inaugura pana la finalul anului doua magazine in Timisoara, respectiv Ploiesti, estimeaza ca pragul de vanzari de un miliard de euro nu va fi atins in 2009. Anul trecut, Real Hypermarket a raportat o cifra de afaceri 700 de milioane de euro si pierderi de 55 mil. euro.
“Anul acesta nu este posibil, si cred ca nici anul viitor, sa ajungem la vanzari de un miliard de euro in Romania. Totul depinde de extinderea retelei, de numarul de magazine noi pe care boardul va decide sa le construim si de modul in care inainteaza economia locala, dar si cea mondiala”, a mai spus Jean Marc Givert.
El a adaugat ca in 2009 compania ar putea inregistra in continuare pierderi.
“Nu stiu inca daca vom avea profit, dar anul viitor este posibil. Deocamdata suntem in linia planului de afaceri construit pe cinci ani. Ca toate companiile din piata, am inregistrat un impact negativ in vanzari din cauza situatiei economice, dar vrem sa continuam expansiunea.”
Givert a asigurat interimatul la conducerea Real Romania timp de trei luni, dupa ce Tjeerd Jegen a plecat in luna iulie la un alt retailer, in Asia. La jumatatea lunii octombrie Real l-a numit ca director pe Michel Lamot, care a detinut anterior functia de director de achizitii produse nealimentare in Polonia.
Reprezentantii retailerului au declarat ca in 2010 intentioneaza sa deschida 2-3 magazine in Bucuresti, primul fiind cel de pe platforma Policolor.
“La Policolor situatia este mai complexa pentru ca acolo vom avea Metro, Real si birourile companiei. Deocamdata construim structura de rezistenta, iar inaugurarea este programata pentru primavara lui 2010. Depinde insa si de conditiile meteo”, a spus Givert.
180 de magazine se deschid astazi
AFI Palace Cotroceni, cel mai mare mall din Bucuresti, cu suprafata de 215.000 de metri patrati din care 80.000 inchiriabili, se deschide astazi si se va afla intr-o perioada de “soft opening” pana in 10 noiembrie, cand va avea loc evenimentul oficial de lansare a proiectului.
Reprezentantii mallului au declarat ca mallul are un grad de ocupare de 95% si cuprinde 215 magazine functionale. 180 de magazine se deschid astazi, urmand ca pana la evenimentul de lansare sa se deschida treptat si celelalte unitati. Cristina Stoian
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026