Realegerea lui Obama slăbește dolarul
Dolarul s-a depreciat miercuri, ca urmare a speculațiilor că realegerea democratului Barack Obama în postul de președinte al Statelor Unite va continua politicile monetare de stimulare a economiei, care tind să slăbească moneda americană, potrivit Bloomberg.
Dolarul a trecut pe depreciere față de euro, după ce Obama l-a învins în alegeri pe republicanul Mitt Romney, potrivit estimărilor unor posturi americane de televiziune. Dolarul australian s-a apreciat pentru a treia zi consecutiv, în timp ce acțiunile din Asia au avansat. Cererea pentru euro a fost limitată, întrucât Grecia se îndreaptă către un vot în parlament asupra unui pachet de măsuri de austeritate necesare pentru pachetul de ajutor extern.
“Politica monetară va rămâne relaxată în mandatul lui Obama, astfel că dolarul va fi vândut. Vânzarea de dolari s-ar putea să nu dureze atât de mult, întrucât SUA se apropie de momentul activării automate a unui set de creșteri de taxe și reduceri de cheltuieli”, a declarat Michiyoshi Kato, vicepreședinte la Mizuho Corporate Bank.
Dolarul s-a depreciat cu 0,5%, la 1,2872 dolari pe euro în această dimineață la Londra, după ce s-a aflat anterior în urcare cu până la 0,2%.
Potrivit estimărilor, Obama a câștigat statele cheie Ohio, Iowa, New Hampshire, Wisconsin, Colorado, Virginia, dar și Pennsylvania.
Romney a declarat, anterior, că nu este de acord cu măsurile Rezervei Federale de a stimula economia. Candidatul republican a afirmat că l-ar înlocui pe șeful Fed, Ben Bernanke, la încheierea mandatului acestuia, în ianuarie 2014.
-
Carmen Ravon, CBRE: În București ar mai trebui să fie cel puțin un mall. Dacă un retailer vrea acum să deschidă 10 spații, nu are unde. Pentru retailul stradal nu văd o mare speranță. Gradul de ocupare din centrele comerciale a ajuns la 99%, iar brandurile care vor să intre în România stau pe liste de așteptareBusiness Construct · 13 noiembrie 2026
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere de după T1 2022. Ne-am revizuit prognoza pe 2026 la -0,1%, de la -0,7% anteriorZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Milioane de utilizatori au rămas fără acces. UPDATE ora 14:00. Serviciile încă nu sunt funcționale, dar Microsoft transmite că le restabilește treptatEveniment · 13 noiembrie 2026