Reality-show

Raluca Ilaria Demetrescu locuieste la Paris de cativa ani buni si acest lucru se vede in arta ei atat ca deschidere catre o asumata modernitate -“It”s so contemporary” afirma in fumetto un autoportret -, cat si ca abordare a unor teme recurente in plastica “lumii libere” din perioada postbelica: organizarea expozitiei intr-o instalatie unde fotografia este folosita din plin, alaturi de tabloul de tip afis publicitar, obiectul simptomatic cu tenta sexuala, insinuanta, ori erotismul afisat violent, exhibitionist, in desen fierbinte sau colaj fotografic. Poate ca la noi sunt destul de proaspete vizual manifestarile de gen, comparativ cu recurenta lor uneori chiar obosita in “strainatate”, dar, neindoielnic, expozitia deschisa in luna mai la Galeria Galateea din capitala arata o artista cu nerv, capabila sa selecteze din vacarmul imprumuturilor posibile doar pe cele care-i sustin viziunea plastica. S-ar putea aseza expozitia sub semnul unei ironii ludice, feministe, la adresa artei contemporane si a societatii de azi, cu goana sa dupa sex, cu nostalgia permanenta a unui viitortrecutprezent, a amintirilor recuperate a la Boltanski sau a articolului vestimentar intim, impersonal si deopotriva purtand marca intimitatii unei mitologii personale a la Messager. Este expozitia unui om tanar care isi prezinta exhaustiv descoperirile, cu entuziasmul unei demonstratii cu iz de videoclip MTV si cateva clisee, mot-a-mot-uri din arta franceza recenta. In culori vii, taioase, Raluca Ilaria etaleaza aproape sistematic acele procedee mass media care ii fascineaza pe artistii postpop, elementele unui iconic selectat din presa si publicitate ca referinta permanenta la universul urban al obsesivei Tinereti cu majuscula, al acelei varste fara varsta cand totul este posibil, cand barierele de orice fel si tabuurile exista pentru a fi darmate. Este felul in care artistul isi arata muschii conceptuali, fara sa se teama ca uneori si in arta sunt aplicabile legile lui Murphy.

Artista se foloseste de parghiile conceptuale pentru a-si asalta vizitatorul cu un obsesiv “traieste fiecare clipa”, arta-limbaj, arta-comics, arta-grafitti, arta-care-s-a-mai-facut dar, pana la urma, fiecare o face in felul sau, intr-o expozitie port-manteau, cu o zvacnire de durere atunci cand incearca parca sa demonstreze lipsa de sens a tremurului cotidian, a incercarii disperate de a fugi mai repede ca timpul.

Este o expozitie text, cu o polemica ce abordeaza cele mai diferite registre sociale, de la underground la institutia religiei, a matrimoniului ori a existentei, ca o succesiune de (auto)portrete decupate din cotidian. O expozitie galagioasa, cu cromatica hip-hop, ce pare (si este) deja-vu si totodata atrage prin originalitatea aproprierilor, care vorbeste despre lucruri pe care le simtim, le traim si le vedem zilnic, dar o face cu aplomb, intr-o societate pentru care starea de “remake” este o constanta, si toata lumea copiaza de la toata lumea, unde iubirea este un bun de consum, iar individul isi etaleaza intimitatea in reality show-uri. O societate in care mass-media iti da certificat de existenta.