Versiunea completă
Ziarul de Duminică

„Reclaiming Territory” cu AG Weinberger 4th/ de Ziarul de duminică

Un concert de colecție, alături de un artist de cea mai înalta clasă care va împărtăși cu publicul o experiență muzicală de o forță și măiestrie așa cum doar în marile săli de concerte internaționale se mai pot auzi.

Ziarul de Duminica · 7 mai 2015 · 2 min de citit

Premiera muzicala – AG Weinberger în noua formulă de band: duminică, 10 mai, ora 20:00, la Sala Teatrelli.

Un eveniment muzical de neratat pentru orice pasionat de blues și jazz.
Un concert de colecție, alături de un artist de cea mai  înalta clasă care va împărtăși cu publicul o experiență muzicală de o forță și măiestrie așa cum doar în marile săli de concerte internaționale se mai pot auzi.
AG Weinberger revine la formula de band de data aceasta însă cu o nouă dimensiune componistică și într-o manieră stilistică diferită, reunind în repertoriul său piese de jazz, blues, soul, blues-rock, piese mai rar auzite, adunate într-un concert de colecție, adevarate bijuterii muzicale pe care în Romania doar AG Weinberger le cântă.
Noua formulă de band, „AG Weinberger 4th”, recreează în stil propriu un univers muzical de înaltă ținută, piese  din repertoriul lui Lionel Hampton, T-Bone Walker, The Fabulous Thunderbirds, Benny Golson, Charlie Parker sau selecția din compozițiile proprii sunt redimensionate și filtrate muzical de către AG Weinberger în cel mai firesc spirit al libertății de creație, muzica sa emanând aceeași sensibilitate și aceeași amprentă solară universului muzical abordat.
Considerat de către critici Mr. Blues al României, și de către  B.B. King „un chitarist carismatic de cea mai înaltă clasă”, AG Weinberger este singurul artist de blues și jazz din România selectat pentru nominalizare la 7 categorii la Premiile Grammy, decorat cu Ordinul Cultural în grad de Cavaler. El își continuă misiunea sa cu același zel, cu aceeași pasiune și credință  pentru a impune muzica bună în viața culturală din România.
A.G.Weinberger este incontestabil cea mai puternică și mai complexă personalitate a blues-ului din România, singurul chitarist roman de blues selectat pentru nominalizare la 7 categorii la Premiile Grammy în 2006, fiind supranumit THE TRANSYLVANIAN GUITAR MAN. 
Chitarist de excepție, vocalist, interpret la muzicuță, producător și realizator de emisiuni radio și TV, producător de albume, el este o certă autoritate în domeniu. Atitudinea și gîndirea despre viață îl definesc ca fiind „întâiul misionar al muzicii Blues”. În 1998 este invitat la Festivalul BLUESTOCK, fiind singurul artist nonamerican acceptat să participe la celebra manifestare. În mai 2000, pleacă „în exil cultural” în Statele Unite, intrând astfel în marea competiție a pieței muzicale din America.
În noiembrie 2003, AGWeinberger s-a întors acasa învingător, semnând un contract cu o Casă de Discuri americană, Heart And Soul Records. Nashville Calling, întîiul album american semnat AGWeinberger a fost înregistrat între noiembrie 2004 și aprilie 2005, la Nashville, TN. În 2007 este propus pentru nominalizare la premiile Grammy, pentru 7 categorii. În 2011 a fost decorat cu „Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler”, de cǎtre Președinția României, ca apreciere pentru cariera muzicală deosebită și pentru eforturile constante de a descoperi și de a promova noi talente.

Citește și