Reconstructie identitara
Nationalismul de coloratura locala, care a marcat istoria Clujului aproape un deceniu si jumatate dupa 1990, a fost generat, printre altele, si de o mai mult sau mai putin recunoscuta problema de identitate a romanilor din Transilvania, speculata intens de "tricoloristii" momentului
Nationalismul de coloratura locala, care a marcat istoria Clujului aproape un deceniu si jumatate dupa 1990, a fost generat, printre altele, si de o mai mult sau mai putin recunoscuta problema de identitate a romanilor din Transilvania, speculata intens de “tricoloristii” momentului.
Inaintea teoriilor lui Roesler sau Hunfalvy, tratamentul impus romanilor ardeleni de Unio Trium Nationum a produs efecte cronicizate in secolele parcurse pana la Marea Unire, cu sechele ce razbat uneori in contemporaneitate. Departe de a fi exclusiva, aceastei nuante a problematicii identitatii i se poate circumscrie, intr-o interpretare ce mi-o asum, si expozitia Reconstructie identitara a lui Cristian Opris, un tanar grafician originar din sudul Transilvaniei, care traieste de la inceputul anilor 90 la Cluj.
Parcursul sau, impresionant prin profunzime ideatica si virtuozitate tehnica, debuteaza cu o serie de gravuri ce focalizeaza la propriu, fiindca imaginile trimit la probe microscopice de laborator, asupra unui hibrid ce combina amprentele digitale cu forme aluzive la structurile celulare sau cromozomiale. Cautarea identitatii este imaginata pornind din zona invizibilitatii pentru privirea comuna, dar care poate fi “accesata” utilizand mijloacele adecvate.
Aceeasi matrice a amprentei devine element corporal al metamorfozei in seria dealurilor, intr-o subtila trimitere la identificarea cu peisajul/spatiul ardelean subliniat si de inscrisurile Transilvania. De altfel, inscrisuri, marci, stampile, documente de epoca sunt inserate in fiecare ciclu de lucrari ca element probatoriu al autenticitatii sau legitimitatii, ilustrative fiind printre altele “biletul de adeverinta a proprietatii” sau seria de “fragmente genealogice”.
Uneori, certitudinea pare a face loc indoielii cand numele localitatii de bastina, Cincul Mic, apare in varianta Kissink sau Klein Schenk, alaturi de portrete pe care le banuim a fi ale unor persoane in legatura de sange cu autorul, Cartile de identitate cu multiple inscrisuri suprapuse sau seria de Identitati false. Cu aceeasi “suspiciune” pot fi privite si Amprentele-labirint sau seria Nimbe et masque, o permutare de chipuri inlantuite dupa un principiu aparent exclusiv birocratic, caruia decalcul unei monede din Romania socialista ii tradeaza sorgintea.
Recuperatorie si la nivelul tehnicilor grafice “uitate” de tipul mezzotintei, litografiei pe care le manevreaza cu o virtuozitate ce ne aminteste numele mari ale graficii internationale reunite in anii 70-80 la bienalele de la Cracovia, utilizand copios calamburul imagistic, expozitia lui Cristian Opris de la Muzeul de Arta clujean se poate alatura argumentelor “a silentio” pentru o istorie care ne apartine. Acum si Europei…
-
Acum la ZF IT Generation: Urmăriți panelul „Seed, Series A, unicorn: cât de lung e drumul pentru un start-up românesc? Ce finanțează în 2027?” din cadrul ZF Digital 2026. O discuție cu Andrei Manolache - cofondator și CEO DesignVerse, Mihai Vinaga - cofondator și CTO, Veridion și Dan Mărculescu - cofondator și CEO, Footprints AI(auxiliar) · 12 noiembrie 2026
-
Annabella a închis cel puțin 15 magazine dintre cele 87 preluate de la Profi și Mega Image acum doar un anRetail&Agrobusiness · 12 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți o discuție vineri, 13 noiembrie 2026, ora 09.30 cu Adrian Codirlașu, președinte, CFA RomâniaBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026