Record istoric pentru producția de autoturisme
Automobile Dacia și Ford România au produs anul trecut un total de aproape 326.600 de autoturisme, în creștere cu 5% față de anul anterior, potrivit statisticilor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile, ajungând astfel la cel mai ridicat nivel atins vreodată de industria locală. Acest volum nu ia în calcul și producția de vehicule comerciale.

Valoarea producției de autoturisme a atins anul trecut un nivel de peste 3,8 mld. euro, având în vedere că aproape una din zece mașini asamblate în România anul trecut a fost un Ford B-Max, automobil cu un preț mediu de peste 15.000 de euro, față de o medie de 12.000 de euro la un automobil Dacia. Spre comparație, în 2010 valoarea producției de autoturisme a Dacia era de aproximativ 3,3 mld. euro, la Mioveni abia intrând în producție SUV-ul Duster, cel mai scump model din gama constructorului autohton.
În total, producția de autovehicule de pe piața locală a crescut anul trecut cu aproape 1% față de 2011, la aproape 337.800 de unități, al doilea cel mai înalt nivel atins până acum de România după 2010. Creșterea de anul trecut a fost susținută în primul rând de pornirea producției la Ford de la Craiova, unde s-au asamblat 30.600 de B-Max, în timp ce Dacia a produs la Mioveni cu 6% mai puține mașini față de 2011.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026