Versiunea completă
Business Internaţional

Reesalonarea datoriilor ar putea fi salvarea Iukos

Reesalonarea datoriilor ar putea fi salvarea Iukos

Ziarul Financiar · 7 iulie 2004 · 3 min de citit

Iukos Oil Co, cel mai mare exportator de petrol din Rusia, trebuie sa plateasca 3,4 miliarde $ in taxe si penalitati, suma ce ar putea sa induca falimentul companiei si sa ii opreasca operatiunile la sonde si la rafinarii, afirma Bloomberg.
Actiunile companiei au crescut cu 14 %, la 7,84 $ pe actiune, maximul saptamanii, dupa ce Financial Times a precizat ca Mihail Hodorkovski, actionarul majoritar, si-a oferit actiunile spre vanzare pentru a salva Iukos. Compania detine aproximativ 1,4 miliarde $ in lichiditati, a afirmat Bruce Misamore, directorul financiar al Iukos.
Iukos, care pompeaza mai mult petrol decat Libia, al optulea exportator al Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol, OPEC, se lupta pentru supravietuire incercand sa mareasca productia, in conditiile preturilor record la petrol pe pietele mondiale. Soarta Iukos depinde de decizia guvernului de a reesalona datoria, in timp ce Vladimir Putin, presedintele rus, isi mareste influenta in industria care genereaza o treime din venturile din export ale Rusiei. 
Directorii Iukos au trimis guvernului un plan, care are acordul lui Hodorkovski, ce propune reesalonarea datoriei in schimbul pachetului majoritar de actiuni, sustine Financial Times. Hodorkovski, care se afla in inchisoare in asteptarea procesului pentru acuzatiile de frauda si evaziune fiscala, pe care le respinge, detine pachetul majoritar de actiuni al grupului Menatep, care controleaza 53 % din Iukos.
In schimbul pachetului de actiuni, Iukos urmareste ridicarea ordinului judecatoresc care i-a inghetat conturile bancare si a oprit vanzarea activelor sale, si reesalonarea datoriei de 7-8 miliarde $ pe o perioada de trei ani.
Ca un semn al disponibilitatii guvernului de a negocia, un oficial al guvernului a indicat sprijinul “teoretic” al autoritatilor pentru reesalonarea platii sumelor datorate de Iukos. O casa de avocatura din New York a precizat ca a actionat in instanta in numele primului actionar american al Iukos, care acuza compania de evaziune fiscala, relateaza Reuters.
Hodorkovski a declarat ca lupta companiei Iukos cu statul, care include arestarea sa si probele de neplata a taxelor catre stat, ce s-ar putea ridica la 7 miliarde $, are o motivatie politica. Investitorii si analistii sunt de parere ca statul nu isi va incheia investigatiile pana ce Hodorkovski si partenerii sai de la Menatep nu isi abandoneaza participatiile la producatorul de petrol.
“Scopul final al lui Putin este sa se asigure ca Hodorkovski si grupul sau pierd toata puterea care le-ar mai permite sa intervina in politica Rusiei.”, a declarat Kati Osvath, manager al Julius Baer & Co din New York, cu active in valoare de 12 miliarde $. “Putin este in al doilea si ultimul mandat al sau. El trebuie sa se asigure ca succesiunea sa si continuarea reformei nu vor fi periclitate.
Hodorkovski, fostul director executiv al Iukos si cel mai bogat om al Rusiei, a fost arestat pe 25 octombrie sub acuzatii de frauda si evaziune fiscala. El poate primi o sentinta de pana la 10 ani de inchisoare daca va fi gasit vinovat in procesul care va fi reluat pe 12 iulie.
Cu doar doua zile inaintea de confiscarea activelor Iukos de catre reprezentantii Curtii de Justitie, Procurorul General Vladimir Ustinov a amenintat o escaladare a atacurilor legale care ar putea distruge increderea investitorilor.
“Nivelul furturilor, al fraudelor si al evaziunii fiscale este atat de mare incat nu poate fi cuprins intr-un singur proces”, a declarat Ustinov.
Facand referire la proprietarii miliardari ai Iukos, dintre care toti cu exceptia unuia sunt ori in inchisoare ori pe lista de persoane cautate a Interpolului, Ustinov a precizat ca nu poate intelege de ce compania si actionarii sai sustin ca sunt in incapacitatea de plata a datoriilor catre stat.
Procesul, care l-a adus pe Hodorkovski in inchisoare, este perceput ca un proces al tranzitiei intregii tari spre capitalism, care pentru unii, precum actionarul majoritar, al Iukos a adus averi fabuloase, in timp ce majoritatea rusilor au fost aruncati in saracie.
alexandru.cerchez@zf.ro

Citește și