Reflectii asupra soartei Romaniei

Un personaj imposibil de ignorat in acest vacarm general este Alina Mungiu-Pippidi, adversar redutabil al comunismului rezidual.

Eseistica este dupa 1989 genul preferat. Literatura se transforma, intr-o mare masura, intr-o discutie, la care iau parte autori din toate generatiile, cu sau fara vocatia dialogului. Unii impun respect prin stilul lor elegant, altii striga ca sa se faca auziti.

Critica literara propriu-zisa, aceea care presupune citirea atenta a unor texte si analiza lor, este aproape complet abandonata. Putini mai au rabdare sa parcurga ritualul complicat al actului critic. Chiar si cei care au scris cronici si recenzii inainte de 1989 prefera, acum, sa sara peste etapa lecturii si sa treaca direct la emiterea opiniilor.

Oricum, este vorba de o efervescenta, care exprima dorinta de-a spune, in sfarsit, lucrurilor pe nume, dupa o lunga perioada de simulare a comunicarii, ca si dorinta de a stabili, eseistico-filosofic, directia de evolutie a societatii romanesti in viitor. Nu intamplator, poetii si prozatorii, criticii si istoricii literari ies mereu, impetuosi, din perimetrul literaturii si se manifesta in spatiul filosofiei, politologiei, sociologiei etc.

Un personaj imposibil de ignorat in acest vacarm general este Alina Mungiu-Pippidi, care, inzestrata cu o inteligenta rapida si familiarizata cu valorile lumii occidentale, devine un adversar redutabil al reprezentantilor comunismului rezidual din Romania. Eseurile si studiile pe care le publica, in reviste ca 22 sau Dilema, apoi si in carti, se constituie intr-o critica sistematica, sagace si demistificatoare, a politicii practicate de fostii comunisti deghizati acum in social-democrati.

Dar cea mai mare surpriza pe care o face publicului o constituie publicarea unui roman politic, Ultima cruciada (cuvant inainte de Monica Lovinescu, Bucuresti, Ed. Humanitas, 2001), sinteza epica a reflectiilor ei asupra soartei Romaniei. Protagonistul romanului este un diplomat roman de dinainte de razboi, Gabriel Nicolau, in care il recunoastem pe Nicolae Titulescu.

Gabriel Nicolau se afla – in roman – in recluziune la Neamt, fara stirea politicienilor si a presei, nu pentru a prinde puteri, cum cred cei cativa oameni din suita sa ori persoanele care il gazduiesc, ci pentru a muri. Constient ca a esuat definitiv in tentativa de a face din Romania o tara europeana – ceea ce reprezenta idealul lui de-o viata -, ruinat fizic si moral, Gabriel Nicolau are revelatia faptului ca destinul sau repeta destinul unui mitropolit, Damian, din timpul lui Stefan cel Mare, marginalizat de ai sai dupa incercarea de a uni biserica ortodoxa autohtona cu cea catolica occidentala.