Reforma fiscala deraiaza in Parlament

In numarul din 1 februarie ma intrebam oarecum retoric care este motivul pentru care cota unica nu este tocmai unica si de ce castigurile de capital din vanzarea titlurilor de participare sunt impuse doar cu 1%, iar castigurile din tranzactii imobiliare nu sunt impuse deloc.

Era evident ca Ministerul Finantelor nu va putea sustine cota unica fara sa largeasca sfera de aplicare a cotei unice. Acest lucru era insa evident inca din decembrie, numai ca s-a preferat sa se incerce marea cu degetul. Iar marea, adica deficitul bugetar, a fost chiar mai adanca decat se astepta ministerul…

Ca o consecinta fireasca, Guvernul a introdus prin ordonanta de urgenta marirea cotei de impunere pentru castigurile din vanzarea titlurilor de participare si a introdus in sfera de impunere castigurile din tranzactii imobiliare. Aceste reglementari erau programate sa intre in vigoare pe 1 iunie, nu inainte insa ca Parlamentul sa isi fi spus cuvantul.

Parlamentul a spus insa “la loc comanda”.

Trebuie sa va marturisesc ca de mult nu mi s-a mai intamplat sa vad o lege fiscala atat de viciata de meschine interese personale. De mult nu mi-a fost dat sa vad atatea smecherii in acelasi text de lege, iar cand spun “smecherii” ma refer la exceptii de la regula.

Sa le luam pe rand:

Din dorinta de a proteja omul de rand care isi vinde locuinta, Guvernul a prevazut ca vanzarea imobilelor cu destinatia de locuinta detinute in proprietate cel putin 3 ani nu se impoziteaza. Nu a fost suficient ca nu s-a limitat si numarul de tranzactii, Parlamentul nostru a vrut si mai mult! Ca urmare, acum orice fel de constructii, inclusiv terenul aferent, care sunt detinute timp de trei ani nu se vor mai impune. Rezulta prima modalitate de a evita impozitul: pentru cladirile detinute de mai putin de trei ani se vor face antecontracte de vanzare-cumparare, se amana data transferarii proprietatii (chiar daca se incaseaza banii) si se scapa de impozit.

Dar acesta este doar un inceput, exceptiile continua intr-un ritm debordant, de data aceasta insa cu referire si la terenuri.

A doua exceptie: aportul in natura la capitalul social al unei societati comerciale nu este supus impozitului. Cu alte cuvinte, contribui imobilul in firma mea, la valoarea de piata, primesc in schimb parti sociale de o valoare egala si vand partile sociale la valoarea de piata. Cum valorea lor nominala este egala cu valoarea de piata, castigul este zero, deci si impozitul este zero. Simplu, eficient, 100% legal!

A treia exceptie: imobilele dobandite prin mostenire sau donatie de la rude pana la gradul al patrulea inclusiv. Lasam la o parte mostenirea, desi nu vad de ce mostenitorul sa nu plateasca impozit… Ce ziceti insa de donatie? Suna familiar? Am mai auzit cumva de demnitari care traiesc in lux, nu au insa nici o letcaie, dar au rude putred de bogate? Acum smecheria este legalizata si generalizata: de ce sa vand eu si sa platesc impozit, mai bine donez imobilul fiului, fiicei, mamei sau varului (ca ma costa mai putin), vand ei si imi dau banii inapoi fara sa platesc cei 10 sau 16% impozit. O prevedere similara introdusese si Guvernul, dar conditionata totusi de detinerea proprietatii timp de trei ani. Parlamentul a eliminat insa limitarea fara nici o jena, de ce sa se intarzie smecheria?

A patra exceptie: imobilele dobandite prin schimb. Poate cineva sa imi explice care este motivatia acestei exceptii? Sa presupunem ca Popescu vrea sa vanda lui Ionescu, iar Georgescu lui Gheoghiu. Nici Popescu si nici Georgescu nu vor sa plateasca si aranjeaza o mica smecherie: fac un schimb. Dupa care Popescu vinde lui Gheorgiu, iar Georgescu lui Ionescu. Ca sa nu mai vorbim de unele cazuri de schimburi celebre intre personalitati locale si stat! Din nou, zero impozit, 100% legal!

Curat murdar, mon cher! La noi neplata impozitului devine regula, iar plata acestuia doar exceptia destinata unor fraieri…

Va intrebati poate ce m-a apucat sa dau atatea sfaturi gratis. Motivul este foarte simplu: sunt furios! Sunt furios pentru ca nu imi vine sa cred ca institutia care face legile in tara mea isi bate joc de inteligenta alegatorilor. Sunt furios pentru ca Parlamentul pe care si eu l-am votat isi bate joc de investitorii seriosi care se vad concurati neloial de smecheria romaneasca ridicata la rang de lege! Sunt furios pentru ca Parlamentul isi bate joc de reforma fiscala si pune in pericol viitorul nostru! Sunt furios pentru ca stiu ca de continuam asa, o sa ramanem asa: un paria al Europei!

* Gabriel Biris este avocat senior la firma Salans