Reglare de topuri

Piata de arta de la noi se bazeaza pe topuri relative, pe cote de moment, si se ghideaza mai mult dupa un bun simt negustoresc decat dupa cataloage de preturi unitare sau pe o lista, macar, de cote ale artistilor.

Trei case de licitatii s-au remarcat pe piata si au o activitate constanta. Au topuri proprii, strategii de evaluare diferite, politica de preturi fara studii directe de piata. Avem deci trei topuri si trei posibile liste de cote. Spun posibile, pentru ca ele variaza de fapt foarte mult si se mai si schimba dupa cererea si oferta de moment. Colectionarii insa trebuie sa interpoleze topurile, pentru ca Tonitza a dovedit ca poate fi mai scump decat Grigorescu, iar Tuculescu mai pretuit decat Petrascu, Iser sau Pallady, de exemplu.

Casa Alis, cea mai veche de pe piata, are un top 10, o lista cu vanzarile din anul precedent si un catalog cu cele mai importante vanzari din istoria casei. Este institutia care a adus reguli pe piata, care a ordonat cotele artistilor si care, dupa mai bine de zece ani, este un reper pentru orice colectionar. Concurenta a venit abia in 2002, prin Casa Monavissa, care a intrat cu preturi de pornire mai mari, ce ar fi putut elimina intermediarii. Dar nu si-a atins acest scop, pentru ca multi dintre colectionarii de prima mana nu cumpara decat prin intermediari. Toate lucrarile importante care s-au licitat pana in toamna anului trecut s-au ofertat tot la Casa Alis, unde s-au facut toate tranzactiile de peste 30.000 euro. Diferenta se vede foarte usor in topuri. La Alis este o lista de Grigorescu, Andreescu si Toniza cu preturi intre 35.000 si 60.000 de euro, in timp ce la Monavissa multa vreme cele mai scumpe tablouri vandute au fost doua lucrari de Iosif Iser care nu au depasit 15.000 euro fiecare.

Lucrurile s-au schimbat spre finele anului trecut, cand s-a lansat Casa Pogany. Aici, preturile de pornire au fost doar cu putin sub niste cote maximale ale artistilor. Ambitia Casei Pogany nu este numai sa elimine intermediarii, ci sa impuna o valoare mai mare pentru artistii romani consacrati, pentru maestrii picturii si sa isi pozitioneze tranzactiile direct in partea de sus a topurilor. Efectul s-a vazut la cea de-a doua licitatie Pogany, dedicata artistilor care au fost nume grele in perioada interbelica. Au fost expuse 153 de picturi si desene din care s-au vandut 40. Procentul nu este mare, dar incasarile, in schimb, au fost bune: 112.130 euro. Trebuie spus ca acesi bani s-au adunat dupa ce lucrarile au fost expuse mai multe luni, pentru ca eventualii doritori sa isi poata acoperi financiar pretiosul viciu. Pogany a expus si cel mai scump tablou scos pana acum la vanzare oficial in Romania: Victor Brauner, “Portretul lui Ion Minulescu”, lucrare certa, care a fost evaluata la 250.000 – 300.000 euro. Nu s-a cumparat nici la pretul de pornide de 150.000 euro. Dar, dupa licitatie, a inceput o negociere multipla pe piata libera pentru acest tablou, chiar foarte frumos. S-au vandut insa tablouri de Tonitza, Pallady, Iser, chiar Tuculescu, la preturi mari, uneori peste varfurile consemnate de istoricul tranzactiilor oficiale.

Daca “Portretul lui Minulescu” de Brauner a fost scos din listele oficiale de vanzari pe care le-ar fi dominat probabil multa vreme, topurile au fost amestecate de alte tranzactii iar cea mai spectaculoasa este legata de un “Portret de femeie”, o pictura a lui Tonitza, primita cum nu se poate mai bine de public. S-a vandut in final (la Casa Monavissa) cu 40.000 euro, dupa ce pretul a fost licitat de trei ori peste cel de pornire. A intrat astfel in lista scurta a operelor de arta romaneasca vandute cu peste 40.000 euro, unde se mai afla doar o alta pictura a lui Tonitza, “Nud vazut din spate”, vandut cu 52.000 euro in septembrie 2004.