Regulamentul Senatului, atacat la Curtea Constitutionala
Regulamentul Senatului, atacat la Curtea Constitutionala
PSD va contesta la Curtea Constitutionala regulamentul Senatului, indiferent de varianta in care documentul intern va fi aprobat, a declarat, ieri, liderul social-democrat Mircea Geoana.
La propunerea sa, plenul acestei Camere a decis ieri sa finalizeze dezbaterile asupra regulamentului in urmatoarele 15 zile de plen. Termenul de adoptare a Legii privind minoritatile a fost si el prelungit astfel cu 15 zile.
Senatorii au evitat aprobarea tacita a legii privind minoritatile nationale dupa aproape doua ore de consultari intre liderii de grup si peste trei ore de dezbateri contradictorii privind ordinea de zi. “Ar fi nenatural, nefiresc si neproductiv ca senatorii sa nu aiba ragazul sa dezbata aceasta lege atat de importanta”, a spus Geoana de la tribuna. El a mai spus ca este “intelept politic si fezabil practic” ca un “orizont de timp similar” pentru adoptare sa fie stabilit si pentru rezolvarea celorlalte probleme, cum ar fi regulamentul Senatului. Propunerile lui Geoana au fost supuse la vot impreuna, fiind sustinute, prin vot, de toti senatorii PSD si PRM. Senatorii din coalitie s-au pronuntat, in majoritate, impotriva solicitarii liderului PSD, exceptie facand Puiu Hasotti si Radu Campeanu (PNL) si Gavrila Vasilescu (PC), care au votat “pentru”, dar si Serban Stratila (PNL), care s-a abtinut.
Intrebat daca propunerea de finalizare a dezbaterilor la regulament in urmatoarele 15 intruniri ale plenului nu este o dovada de tradare fata de presedintele Senatului, Geoana a aratat ca “nu este este vorba de Nicolae Vacaroiu sau de Adrian Nastase”. “Sunt pozitii obtinute de partidul nostru si vom apela la Curtea Constitutionala in orice circumstanta”, a aratat liderul social-democrat. Biroul Permanent al Senatului va trebui sa decida in perioada urmatoare asupra zilelor in care vor fi dezbatute aceste proiecte de lege.
-
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția de 9,5 milioane euro prin care Adrian Crețoiu și Iulian Stanciu preiau, prin intermediul Foraj Sonde Videle, unele active ale firmei de foraj Transgex OradeaZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Producția auto din România s-a redus în primele 10 luni cu 12%, la 398.061 automobile. Fabrica Dacia de la Mioveni a produs cu 17% mai puțin, iar Ford Otosan Craiova cu 6%ZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Emisiunea ZF Generația Pilon II: Dan Popovici, CIO BT Pensia Noastră: Pentru a intra la o listare, fondurile de pensii așteaptă un free float de 35-40% și o ofertă de 80-100 mil. euroZF Generația Pilon II · 13 noiembrie 2026