Religie și circ/ de Marius Vasileanu

Fără a avea ambiția de a fi acoperit integral subiectele, am fost și sunt destul de atent la pozițiile diverselor părți implicate fie prin comunicate oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române (BOR), ale celorlalte culte recunoscute de stat – și separat, și laolaltă într-un comunicat al Consiliului Consultativ al Cultelor –, fie ale ONG-urilor cu convingeri umaniste, ale societății civile, ale oamenilor de media. O trecere în revistă a acestor luări de poziție mă conduce la câteva concluzii de etapă.

– În general, decizia a declanșat o mare harababură. Așa cum Curtea Constituțională din România (CCR) a avut grijă să amâne anumite decizii pentru perioada de după recentele alegeri prezidențiale, tocmai pentru a nu influența procesul electoral, putea să anticipeze balamucul creat zilele acestea în școli și să dea aceeași decizie la începutul vacanței de vară. În aceeași ordine de idei, Ministerul Educației putea să aibă o inițiativă care să vizeze același rezultat.

– Asociațiile „umaniste”, au primit o neașteptată gură de oxigen – ceea ce a reîncălzit, fulminant, discursul public privind relația Biserică-stat, problematizarea predării religiei ori a istoriei religiilor, a introducerii unor noi cursuri de morală, de etică etc.

– Aceste asociații și reprezentanții lor au descoperit un nou și excelent prilej de a-și promova propriile valori (acolo unde acestea există cu adevărat, căci impresia lăsată adesea este mai degrabă de rapidă și subțire încropire). De la o banală decizie a CCR, discursul a fost rapid deturnat către necesitatea sau nu a acestei ore de religie – de unde și nenumăratele (auto)manipulări rostite îndeobște cu acest prilej și reluarea obișnuitelor atacuri la Biserică, în general, la BOR în special, anticlericale, antireligioase etc.

– Și mai nepregătită pare să fi fost BOR pentru o astfel de luptă, fără să fi înțeles – la nivelul înaltului cler, în special – că prezentul și lumea (post)modernă îi condamnă zilnic pe creștini la astfel de lupte, inclusiv în plan mediatic…

– BOR a încercat și încearcă în continuare să refacă parțial un avantaj tactic în plan juridic – mai nou, propune înscrierea elevilor la ora de religie o singura dată pe ciclul școlar, iar nu anual etc. Precum într-o campanie electorală, este o luptă om la om ori pe categorii sociale, presupunându-se că din motive de neglijență, analfabetism, manipulări ale diverselor părți implicate unii părinți nu vor face gestul dorit de a-și înscrie copiii la ora de religie.

– Replierea pragmatică a BOR a fost târzie. La început nu a făcut decât să bombăne inutil – precum un partid politic de mâna a treia – decizia CCR. Abia în ultimele zile dinaintea celei de 6 martie (data limită de înscriere a elevilor la ora de religie) au apărut clipuri mai mult sau mai puțin convingătoare care-i îndeamnă pe părinți să facă gestul necesar.

– Rețelele de socializare și media au fost pline de opinii de toate culorile, de felurite calități. Uneori de-a dreptul urechiste – și vorbesc acum de lideri de opinie cu pretenții, care s-au exprimat public pe această temă –, altele chiar în cunoștință de cauză. Nu s-a pornit de la un basic, de la câteva date ale problemei care să fie cunoscute de toată lumea, pentru a nu mai fi reluate de prisos discuții & manipulări vechi (ex: faptul că elevii care nu au ales ora de religie ar fi obligați să participe, totuși ș.a.m.d.).

Prilejul este de bun augur pentru toată lumea – iată un lucru care s-a observat mai puțin

ONG-urile umaniste își vor clarifica – poate – opțiunile, ne vor edifica și pe noi care-i lupta lor. Biserica va învăța astfel să supraviețuiască în condiții din ce în ce mai puțin favorabile, își va rafina discursul, va selecta acei vectori de imagine care să o reprezinte inteligent, adecvat, ferm, dar zâmbitor.

Faptul că în favoarea Bisericii au intrat în joc și câțiva artiști ori oameni de presă, chiar prin câteva clipuri care îndeamnă părinții să-și înscrie copiii la ora de religie anunță, sper, în cazul BOR, o nouă abordare, profesionistă, în relația cu media.

Fără să-i întrebe nimeni, tocmai pentru că asta le este menirea, intelectualii Cetății au avut puncte de vedere mult prea rafinate, cu periculoase nuanțe… ceea ce nu pare să fie necesar Bisericii, uitându-se de intelectualii care au făcut istoria creștinismului, începând cu Sf. Apostol Pavel, cu anumiți Sf. Părinți și ajungând (în cazul nostru) la Mircea Vulcănescu, Petre Țuțea, Alexandru Mironescu, Pr. Daniil Sandu Tudor, Pr. Andrei Scrima ori Pr. Benedict Ghiuș…

În „lupte” de acest fel, trebuie să fii 100% de partea Bisericii, nuanțele nu-și au locul, par a spune conservatorii din BOR. Așa este, numai că tocmai în aceste momente, hârtia de turnesol a unui discurs lipsit de complexe scoate la iveală și păcatele vechi sau noi – nu neapărat ale Bisericii, cât ale unora dintre clericii care o reprezintă. Iată de ce un intelectual care se respectă, inclusiv dinlăuntrul Bisericii, nu poate trece cu vederea nici adevărurile perene, de ordin duhovnicesc/spiritual, dar nici adevărurile iminente, terestre. De unde și discursul, nuanțat, atât de antipatic unora…

Ce înseamnă a avea un discurs nuanțat în relația cu propria ta Biserică? Între altele, înseamnă să nu te subordonezi precum un pilot automat ordinelor și poziționărilor transmise de la centrul formal (ierarhii actuali) – marii duhovnici sunt mai totdeauna în răspăr cu centrul formal, în favoarea celui informal (Sf. Părinți, Iisus) –, înseamnă să nu ascunzi gunoiul sub preș, chiar dacă la nivel oficial asta se cam întâmplă, înseamnă să ai smerenia de a-l asculta cu curiozitate și trezvie pe partenerul de dialog – independent de genul de discurs practicat de acesta. Și mai înseamnă să zâmbești.

Dimpotrivă, fanatismul și habotnicia aduc discursuri lipsite de inteligență spirituală, cu grav deficit de rafinament teologic și cultural, ori atrag gesturi aspre și încruntate care nu-și au locul în spațiul public modern – și care, susțin unii, nici nu reprezintă Biserica cea adevărată.

Da, Biserica și Hristos aparțin – parțial – unei alte lumi. Dar numai tactul și bunul-simț îți vor spune când, cui, unde să vorbești, mai degrabă aluziv, despre aceste taine… A proceda invaziv, prin media actuală, în virtutea unui „profetism” prost înțeles și ubicuu plasat generează de cele mai multe ori exact efectele adverse.

Se poate spune că procentul celor 90% dintre elevii înscriși deja la ora de religie este o victorie pentru BOR, alături de celelalte culte recunoscute, indiferent de bombănelile de după data de 6 martie când înscrierile au fost sistate. Nu o fi chiar procentul real, or mai fi fost și ceva aranjamente, dar și un procent de 75-80 % ar fi încă uriaș. BOR, alături de celelalte culte, este obligată să mediteze la această încercare – care se va repeta, poate chiar anual, și să tragă concluziile cuvenite.

Este timpul pentru o nouă generație de profesori de religie, pentru noi manuale, pentru noi tehnici pedagogice (în mod evident, a pune note la religie este o prostie). Așa cum armata și serviciile și-au îndepărtat, treptat, după 1989, acei oameni care nu mai răspundeau intereselor statului român, tot astfel BOR va trebui să-i îndepărteze, cu tact, într-un viitor apropiat și mediu, pe acei profesori de religie fără de vocație, ajunși să predea numai ca să câștige o pâine, marcați de iluziile proprii ori numai pentru că sunt pila nu știu cărui ierarh, nevasta ori ruda cutărui cleric etc. Și mai ales să-i îndepărteze din postura de profesor de religie pe proști și pe fanatici, căci așa cum spunea Pr. Nicolae de la Rohia (Nicolae Steinhardt), „Dumnezeu nu ne vrea proști”…

Alternativa este ceea ce s-a și (între)văzut, inclusiv în aceste zile în media: religie și circ.