Remember/ de Emil Botta

Ce departe ești, întunecata mea iubită,prin pereții odăii te văd ca prin sită,

și te-aud chemându-mă ca din altă planetă

și-mi scrii poezii pe obrazul de cretă.

E posibil, e posibil oare să nu pot muri,

să-ți aud vocea suind treapta nopții, și suind în zi,

să mă ridic în pat ca o stafie, ca marinarul de veghe,

să te zaresc în somn de la o mie de leghe ?

Dar e posibil, întunecatul meu iubit,

să mă auzi cântând chiar când voi fi murit,

să mă vezi aievea în cereasca oglindă

și în părul meu stele să se stingă și să se aprindă.

Dar să nu te superi dacă sărutul meu va fi rece,

dacă dragostea mea ca un frig o să te sece,

dacă îmbrățișarea mea te va face să suferi

aducându-ți aminte, nu, să nu te superi.

Din volumul “Întunecatul april “, 1937, Fundația pentru Literatură și Artă “Regele Carol II”