Renault a ajuns sa-si bazeze cresterea pe Logan
Logan va aduce in urmatorii patru ani aproximativ jumatate din cresterea vanzarilor grupului francez Renault cu 800.000 de unitati pana la nivelul anului 2009. "Pana in 2009 vom lansa 26 de modele noi, dintre care cinci vor fi bazate pe platforma Logan", a declarat presedintele producatorului francez de automobile Renault, Carlos Ghosn - unul dintre cei mai puternici executivi din industria auto
Logan va aduce in urmatorii patru ani aproximativ jumatate din cresterea vanzarilor grupului francez Renault cu 800.000 de unitati pana la nivelul anului 2009.
“Pana in 2009 vom lansa 26 de modele noi, dintre care cinci vor fi bazate pe platforma Logan”, a declarat presedintele producatorului francez de automobile Renault, Carlos Ghosn – unul dintre cei mai puternici executivi din industria auto. Jumatate din cresterea vanzarilor va fi realizata, potrivit Renault, de vanzarile diferitelor variante ale modelului Logan.
“Pe langa varianta actuala in patru usi, urmeaza sa apara in acest an si break-ul cu 5 sau 7 locuri, dar si o varianta de furgoneta. Acestea urmeaza sa intre in productie la fabrica de la Pitesti, spre sfarsitul anului, cel mai probabil in octombrie – noiembrie. Vor mai fi alte variante, astfel ca jumatate din cresterea programata a vanzarilor Renault va fi reprezentata de contributia Logan”, spune Luc Alexandre Menard, presedintele Consiliului de Administratie al producatorului Dacia Pitesti.
Menard coordoneaza de luna aceasta intreaga activitate a Renault in regiunea Euromed, care cuprinde tarile din Europa de Est, Comunitatea Statelor Independente, Turcia, Africa de Nord si Israel. Fabrica de la Pitesti este unul dintre punctele cheie pentru producatorul francez si in privinta profitului, Carlos Ghosn fiind recunoscut ca un manager foarte atent la acest indicator.
“Anul trecut profitul operational al Renault s-a redus cu aproape 800 de milioane de euro, pana la 1,3 miliarde de euro, pe fondul evolutiei slabe a pietei europene si al scaderii preturilor. Cu toate acestea, divizia internationala (care include producatorul local Dacia si cel coreean Samsung) a adus o crestere de 214 milioane de euro a profitului operational fata de 2004”, spune Ghosn.
2005 a reprezentat primul an in care producatorul local de automobile a inregistrat profit de la venirea Renault ca actionar in 1999. “Nu pot spune mai multe despre profit, cel putin pana in momentul cand vom prezenta rezultatele noastre adunarii generale a actionarilor, care are loc la sfarsitul acestei luni, dar pot spune ca obiectivele care mi-au fost impuse sunt depasirea la Dacia a profitabilitatii medii la nivelul grupului”, adauga Menard.
Dacia a anuntat pentru anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 1,2 miliarde de euro.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026