Renault pregătește un proiect de 1,2 mld. dolari în China cu producătorul auto local Dongfeng Motor
Grupul francez Renault pregătește lansarea unui proiect de 7,2 miliarde de yuani (1,2 miliarde de dolari) pentru producția de autovehicule în China împreună cu Dongfeng Motor, parte a planurilor de a-și crește vânzările pe cea mai mare piață auto din lume, potrivit MarketWatch.
Proiectul mix va avea o capacitate anuală de 150.000 de autoturisme, inclusiv SUV-uri și MPV-uri (Multi-Purpose Vehicle), potrivit unor date postate recent pe site-ul Biroului de Protecție a Mediului din Hubei.
Potrivit agenției, care analizează impactul asupra mediului, proiectul va fi situat în Wuhan, capitala propvinciei Hubei. Sediul Dongfeng Motor se adlă în Hubei, precum și companiile mixte ale grupului chinez cu producătorii străini PSA Peugeot Citroen și Honda Motor.
Dongfeng Motor ocupă poziția a doua pe piața auto din China, atât în funcție de producție cât și de vânzări, după SAIC Motor. De asemenea, grupul produce mașini și în parteneriat cu Nissan Motor și Kia Motors.
Potrivit China Business News, un oficial din Wuhan a declarat că Dongfeng Motor și Renault vizează începerea lucrărilor în mai.
Oficiali ai celor două companii nu au fost disponibili pentru comentarii.
Renault este printre puținii producători locali care nu au facilități de producție în China.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026