Versiunea completă
Profesii

Repartizare licee 2012: Rezultatele primei etape de repartizare computerizată

Rezultatele pentru REPARTIZARE LICEE 2012 au fost afișate, vineri, pe site-ul edu.ro. Admiterea liceu 2012 a fost computerizată, iar 150.219 de elevi au fost repartizați în licee.

Mediafax · 14 iulie 2012 · 2 min de citit

Rezultatele primei etape de repartizare computerizată în licee au fost afișate, vineri, pe site-ul admitere.edu.ro.

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS), din cei 150.725 de absolvenți ai claselor a VIII-a care au completat opțiuni, 150.219 au fost repartizați în licee.

În urma acestei etape de repartizare la liceu au rămas neocupate, la nivel național, 29.479 de locuri.

REPARTIZARE LICEE 2012

177 de elevi au fost repartizați la ADMITERE LICEU 2012 cu media 10, cei mai mulți dintre ei fiind din București (20) și din județele Dolj (17), Vâlcea (11) și Bihor (11), potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS).

Medie maximă de admitere au avut și opt elevi din județul Cluj, șapte din Brăila și câte șase din Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Suceava și Vrancea.

De asemenea, în liceu au intrat cu 10 câte cinci elevi din județele Galați, Iași, Neamț, Prahova și Sălaj și câte patru din Caraș-Severin, Ialomița și Teleorman

Ceilalți elevi admiși cu medie maximă sunt din județele Argeș, Arad, Gorj, Hunedoara, Satu Mare (câte trei), Alba, Botoșani, Brașov, Buzău, Olt, Tulcea, Timiș (câte doi), Bacău, Călărași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Sibiu și Vaslui (câte unul).

Conform ierarhiei alcătuite după ultima medie de admitere la repartizare licee 2012, pe primul loc se află Colegiul Național Sf. Sava” din Capitală, care, la specializarea Matematică-Informatică, a avut ultima medie 9,93.

Pe locul 2 se află Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” din Constanța, unde, tot la Matematică-Informatică, ultima medie de repartizare a fost 9,92.

Pe locurile următoare sunt Colegiul “Frații Buzești” din Craiova (9,91), Colegiul “Vasile Alecsandri” Galați (9,91), Colegiul Național “Emil Racoviță” din Cluj Napoca (9,77), Colegiul “Gh. M. Murgoci” Brăila (9,76), Liceul Teoretic Ovidius din Constanța (9,76) și Colegiul “Petru Rareș” Suceava (9,74).

Listele cu absolvenții repartizați și cu locurile neocupate în unitățile de învățământ liceal de stat din județe și din municipiul București vor fi afișate și în unitățile de învățământ gimnazial până în 15 iulie, respectiv în fiecare unitate de învățământul liceal până la 16 iulie a precizat MECTS.

Citește și