REPORTAJ/ A Romanian Tragedy

La noi, și tragediile iau coloratură locală, diminuând efectul catarctic, astfel încât după producerea lor nici nu ne simțim mai eliberați, nici mai buni, nici gata să ne sporim atenția pentru ca ele să nu se mai producă. Cazul, pe care toată lumea românească îl știe, căci l-a trăit în diverse trepte ale sensibilului, poate fi un cutremurător subiect de film, de roman, de anchete sociologice sau medicale, ajungând mereu în același loc: civilizația în care trăim, adică lipsa de civilizație a societății românești.

În Maternitatea Giulești, timp de o oră, secția de terapie intensivă a ars fără ca nimeni să sesiseze ce se petrece. Ancheta este în curs, moartea se derulează și ea: au murit mai întâi patru bebeluși, mai apoi un al cincilea, speranțele pentru încă șase sunt, înțeleg din ce spun medicii, minime, dar ceva-ceva tot se conturează în cronologia faptelor. Asistenta care avea în supraveghere salonul l-a zăvorât, închidere pe bază de cartelă magnetică, și a plecat. Pentru puțin timp, zice ea; pentru a asista o cezariană, zic cadrele medicale; pentru a sărbători o Sfântă Maria (care fusese cu o zi înainte) împreună cu domnii doctori, spun surse din maternitate.
Vreme de o oră, secția cea mai delicată, cea în care oricum viața și moartea atârnă de un firișor de ață și de o intervenție la secundă, a rămas singură, pustie, nesupravegheată. Două fire neizolate corespunzător de la aparatul de aer condiționat s-au supraîncălzit, au făcut scurtcircuit și au declanșat incendiul. Nu într-un izbucnire violentă, ci mai întâi mocnit, cu deagajare de fum probabil gros și înecăcios. Nu rezultă foarte clar, până acum, cine a sesizat incendiul, cert e că asistenta nu era în preajmă pentru a deschide ușa cu cartela magnetică: a fost nevoie ca ușa să fie spartă cu un extinctor (tragică ironie, nu?).
Rezultatul: o tragedie. O spun răspicat medicii israelieni care veniseră pentru un ajutor umanitar: nu există niciun caz similar în lume, nu există în niciun tratat de specialitate consemnate cazuri potențiale de arsuri, în așa grad, a căilor respiratorii la niște nou-născuți. La un asemenea terifiant caz, au ridicat din umeri neputincioși și după câteva ceasuri au plecat acasă. Autoritățile române, după ce și-au exprimat compasiunea față de familii, au dat declarații în care se arătau satisfăcute, dincolo de tragedie, că operațiunile de după spargerea ușii au decurs aproape exemplar! Pas cu pas, se induce și un posibil și unic vinovat: o eroare umană. Eroarea umană aparține, desigur, asistentei.
Fără a o exonera de răspundere pe nenorocita femeie, altfel, am înțeles, o exemplară funcționară timp de 15 ani, voi zice că eroarea fundamentală, tragică este a sistemului, a sistemului românesc în ansamblul lui, nu a sistemului sanitar românesc.
De douăzeci de ani, România distruge și, în cel mai bun caz, cârpește. Cârpește după interese de partid, de grup, de gașcă, de funcții. Cum s-ar zice, a cârpit ușa cu încuietori sofisticate, dar a lăsat două fire neizolate la sistemul de aer condiționat. A redus cheltuielile cu personalul, fără a pricepe că atribuțiile unui om trebuie preluate de un aparat, de o tehnică, de un mecanism. Senzori de fum în spital? Nu sunt bani. Aparatură video de supraveghere? Nu sunt bani! În schimb, sunt convins că s-au găsit bani pentru tot felul de alte activități – poate niște autoturisme de serviciu ceva mai luxoase, poate o firmă de bodyguarzi, poate câteva renovări ale fațadei etc. etc. Pentru a fi coerent, un sistem trebuie să își stabilească natura și principala funcție (sau principalele funcții). Sistemul românesc în ansamblul lui, repet, nu și-a stabilit în două decenii nici natura, nici funcțiile sale vitale. În măsura în care, desigur, nu acceptăm că natura este corupția, iar principala sa funcție e îmbogățirea rapidă a unor clanuri.

P.S. Imaginile ne-au fost furnizate de PRO TV.

CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licențiat al Facultății de Filologie (1974) a Universității București. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul “Gerda”. Cărțile de proză i-au fost premiate de ASPRO, Asociația Scriitorilor din București, Festivalul “Poesis” Satu Mare, revista “Luceafărul”. Premiul APLER pentru jurnalism cultural.
Este prezent de la primul număr, săptămânal, cu rubrica “Reportaj”, în Ziarul de Duminică.
Este președintele secției Proză a Asociației Scriitorilor din București.