REPORTAJ / Craiova vazuta din carul poeziei (II)

Inteleg ca evocarile facute lui Marin Sorescu de catre personalitatile prezente la Craiova, evocari care nu au fost lirico-poetico-laudative, ci revelând rezistenta poeziei lui Sorescu nu au gasit ecoul meritat intr-o cât de mica relatare a evenimentului. Incerc sa inteleg ca nu a fost comentat exceptionalul recital actoricesc al lui Ilie Gheorghe in spectacolul cu piesa Iona, desi mi-am zis ca macar epuizarea fizica si nervoasa a actorului evidenta in finalul piesei va avea darul sa atraga atentia. Imi pun semne de intrebare atunci când vad ca marii nostri actori (intr-un recital de exceptie, pentru care au facut drumul Bucuresti-Craiova si retur intr-o seara/noapte, unii dintre ei neavând timp nici macar de o cafea) nu sunt subiect de presa si ca Tudor Gheorghe poate tine o sala fara respiratie o ora jumate dar nu poate convinge un jurnalist de la o televiziune ca si el poate face rating. Sigur, era de asteptat ca la conferintele de la Muzeul de Arta (si lansarile de carte) sa participe lume putina (academismul are o doza de respect vecin cu indiferenta), desi sunt convins ca ideile despre teatru si lume ale lui Jacques de Decker ar fi fost pe intelesul si ar fi placut si unui public mai larg, iar bonomia, umorul discret si intelepciunea profesorului Eugen Simion i-ar fi facut pe multi sa isi reconsidere parerile despre academicieni si academism. Sigur mai e ca impozantul tom Sorescu ingrijit de Constantin Barbu si albumul Marin Sorescu – Configurari grafice (ingrijit de George Sorescu si Alexandru Manda) sunt delicii pentru cunoscatori, dar trebuie macar percepute ca eforturi umane, materiale si, evident, culturale pe lânga care nu poti trece fara sa ai o clipa de respect si admiratie. Toate acestea au facut parte din manifestarile “Zilele Marin Sorescu” de la Craiova.

La Cetate, la asa-numitul conac al lui Mircea Dinescu, nu a fost nimic iesit din comun. In orice parte a lumii, la orice manifestare culturala, se petrece un moment de destindere, dupa specificul locului (de la spart farfurii intr-un bar grecesc, pâna la sampanie cu vodca si cântece tiganesti la rusi, sa zicem). La Cetate, in mal de Dunare si intr-o zona pitoreasca, nu puteau lipsi pestele la gratar, tuica, sarmalele, fasolea batuta si-atât de veselul taraf Mambo Siria, facut in principal celebru de catre Mircea Dinescu. Fiind pe un teren privat, presa ar fi putut fi tinuta departe. Om deschis, cu gust de spectacol si vrând probabil sa arate ca nu e nimic de ascuns intr-o petrecere a scriitorilor, intr-o democratie naturala, Mircea Dinescu a deschis larg portile, astfel ca jurnalistii au fost cel putin in numar egal cu invitatii. Ca foarte putini l-au recunoscut pe fostul presedinte al Academiei Române sau chiar pe Dorel Visan si au roit in jurul Elenei Udrea mi se pare firesc – politica si televizorul sunt biblioteci mult mai accesibile. Ce cauta Elena Udrea, s-au intrebat multi, la Festivalul “Zilele Marin Sorescu”? Punctual, raspunsul e simplu: un proiect de turism cultural care sa resusciteze zona Olteniei, proiect care sa inceapa de la Cetate si sa urmeze trasee oltenesti. Nu sunt fan Elena Udrea, nu sunt fanul nici unui politician, dar recunosc ca oamenii de cultura au nevoie de politicieni, au nevoie de oamenii de la putere. Puristii vor ca, probabil, cultura sa practice asceza si altruismul. Sa nu consume nimic, sa traiasca din aer curat si miscare (spirituala), dar sa produca daruind, gratis, celorlalti. Ii anunt pe moralistii care s-au indignat de prezenta câtorva politicieni la Cetate ca asa ceva nu se poate.

Pâna la urma, Festivalul a fost ceea ce va ramâne in urma lui: persistenta imaginii unui mare poet.