REPORTAJ/ Ghid facultativ de incântat privirea

Atelierul unui pictor sau sculptor este un univers fascinant. Și, zic eu, o etapă obligatorie pentru oricine se inițiază, este inițiat sau cunoscător profund al artei. Observi, cunoști nu numai dedesubturile, fazele creației ci și modul in care materia se transformă, se “de-materializează” in idee, simbol, emoție artistică. Abia in dezordine ințelegi esența, cam in felul in care, ipotetic, ai putea cobori in străfundurile pământului spre a pricepe o mișcare seismică sau erupția unui vulcan.
Această tehnică de a explora universurile artiștilor plastici le este proprie – și se practică temeinic – comentatorilor, analiștilor fenomenului care vin dinafara lui. Mă refer, desigur, in special la scriitorii care se exprimă despre arta plastică. Absența studiilor organizate, instituționalizate, să zicem, ii obligă pe aceștia să abordeze cu mai multă prudență, pas cu pas fiecare nou artist sau univers. Le lipsesc studiile de teoria artei, dar nu sunt amatori, deseori cunoscând domeniul cu curente, tendințe, personalități chiar mai bine decât cei școliți. Specialiștii le reproșează, adesea, trecerea limbajului vizual in limbaj literar, acuzele fiind mereu de “epicizare”, de “narativitate”, de povestire a faptului artistic vizual, spre deosebire de domniile lor care s-ar exprima din interiorul și in interiorul limbajului plastic.Când se absolutizează se pierd nuanțele și se schematizează până la nedreptăți. Am toată stima pentru specialiști, dar pentru acei specialiști care nu o dau intr-un jargon care face practic imposibilă nu numai ințelegerea ci și nuanțele, astfel incât descifrarea “tehnică” nu mai spune nimic despre valoarea in sine a artistului. In schimb, sunt fascinat de cei ce reușesc să găsească un limbaj care imi face accesibilă intrarea in universul unui tablou și imi relevă valoarea sa din interior. Dau gir și confraților scriitori atunci când scriu despre arta plastică, ei fiind ideale punți de legătură intre artist și public. Dintre aceștia, Corneliu Ostahie se detașează prin consecvența cu care scrie despre arta plastică de mai bine de 30 de ani, bogăția de informație, profunzimea interpretărilor și exactitatea evaluărilor. Strălucit absolvent al Filosofiei și poet admirabil, Corneliu Ostahie este un bun cunoscător al artelor plastice. Mai ales de la venirea in București, după terminarea studiilor la Iași, a cutreierat expoziții, a citit enorm, a fost obișnuitul multor ateliere, a fost și este apropiat multor personalități din arta plastică. A scris mult despre toate acestea in genuri publicistice diferite: cronică, portret, relatare, interviu. Varietate de genuri inseamnă și varietate de unghiuri de abordare și diversitate de modalități de a ințelege arta, dar și de a o face cunoscută. Risipite prin publicații, ele și-au implinit menirea adresându-se unui public larg, și și-o duc un picuț mai departe acum când sunt strânse intr-un volum initulat “Artiști, ateliere, galerii – Ghid facultativ de incântat privirea”, Ed. Karta-Graphic, 2009. De ce spun că o duc un pic mai departe? Maniera de a aborda, ințelege și scrie a lui Corneliu Ostahie este permisivă unui public mai larg dar satisface și exigențele unui public restrâns, specializat. Depinde unde și când se pune accentul. In cazul volumului, sigur că adresantul este specialistul. Ce este insă remarcabil la Corneliu Ostahie este că textele sunt atât de perfct armonizate in interiorul lor, că sunt construite astfel incât ele au rezistat și in periodice și se susțin perfect și intre copertele volumului, fără ca autorul să opereze modificări in text. Secțiunea de portrete urmează un același curs (fără a fi schematic!) – se pornește de la un fapt, de la o observație de viață, biografică spre a o regăsi in operă fie ca o complementaritate, fie ca o opozantă, fie ca un intregitor: “Pictura lui Augustin Costinescu surprindea și atunci (când Piliuță il apostrofa vizavi de prea mare bogăție cromatică a tablourilor sale cu “Ce e cu salata aia de culori pe pânzele tale? Nu vezi că lumea e plină de griuri?” n.n.) și surprinde și acum printr-o extraordinară vitalitate cromatică, a cărei explicație de ordin psihologic nu poate fi decât natura interioară solară, caldă și temperamentală a creatorului ei. Culorile aprinse, comunicative și incitante – galbenul, portocaliul și roșul – sunt intâlnite frecvent, participă efectiv la construirea formelor și nu doar la evidențierea picturalității lor, țin adesea loc de valorație și reușesc să păstreze in centrul atenției toate elementele tabloului, ca și cum perspectiva s-ar comprima instantaneu, eliberând insă volumele din capcana dinamicii ei”. Găsirea elementului-cheie, al faptului de viață care să permită pătrunderea in universul simbolic nu este un lucru ușor și nici pe departe la indemâna oricui. Dincolo de spiritul de observație, de arta de a asculta stă capacitatea de a descifra, de a face relații, de a folosi codul cultural fără de care semnul rămâne nevalorizat. In acest fel, portretele lui Corneliu Ostahie devin fixări exacte ale invidualităților artistice despre care scrie.
Practicând și cronica de actualitate, să o numim de intâmpinare și mediatizare a unui eveniment, Ostahie se dovedește informat, cu un gust artistic capabil să formuleze rapid judecăți exacte de valoare. Firea lui este delicată și discretă, dar cronicarul știe să fie ferm, tranșant in judecățile sale.: “Mai sunt și câteva desene (două sau trei nu mai multe) care amintesc de faptul că ne aflăm totuși intr-o expoziție cu lucrări de artă, insă și ele sunt schițate cu o lejeritate și neglijență căutate (?) care nu dau niciun indiciu despre talentul sau valoarea reală a creatorului lor. Să fie oare această precaritate de mijloace, de idei și, in ultimă instanță, de luciditate asupra propriului proiect rezultatul unei atitudini deliberate induse de nevoia de a protesta in direcția indicată de mesajul asumat inițial? Poate că ar fi bine să fie așa. Eu unul insă mă cam indoiesc, motiv pentru care inclin să cred că “Momeala ” celor doi nu este altceva decât un simplu act de frondă mai mult sau mai puțin gratuită fără niciun fel de acoperire in plan estetic” (p. 342).
In fine, in secțiunea de interviuri, autorul iși demonstrează capacitatea de a pune intrebări punctuale, incitante, semn că stăpânește domeniul și că iși cunoaște foarte bine interlocutorii.
Cartea lui Corneliu Ostahie este una dintre cele mai bune contribuții la cunoașterea fenomenului plastic contemporan! CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul “Gerda”. Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul “Poesis” Satu Mare, revista “Luceafarul”. Premiul APLER pentru jurnalism cultural. Este prezent de la primul numar, saptamânal, cu rubrica “Reportaj”, in “Ziarul de Duminica”.

Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.