REPORTAJ/ Mon general, mon general…
Sunt femei frumoase numai la tinerețe și sunt femei care abia la vârsta deplinei impliniri incep să strălucească, sunt poeți care sclipesc până la a lua ochii cât sunt tineri și sunt poeți ce se deschid cu o prospețime uluitoare la maturitate. Nici frumusețea și nici talentul nu sunt pe viață. “Sunt ani când nu vom ști de-am construit cuvântul/ din trebuința vârstei ori plasma unui vis”, scria in…
E greu să spui ce se datorează vârstei, exuberanței,
climatului, afectelor și ce se datorează constructului său
cultural, moral in cazul frumuseții ori talentului unui tânăr. Abia
după ce anii trec, pulsiunile se estompează, mediul nu mai e atât
de darnic cu tine prin efervescență, prin competivitatea la care te
supunea, poți decanta ce a fost conjunctural de ceea ce este fibra
puternică a individualității. Tinerețea se confundă adesea cu o
calitate in sine a individului și nu ne dăm seama cât adevăr e in
spusa: “La tinerețe toți suntem frumoși, deștepți și
talentați!”
Ioana Crăciunescu, pentru că de la ea și de la spectacolul său
“Mon general” au pornit considerațiile de mai sus, a cunoscut și
frumusețea vârstei, și talentul tinereții. Și ca poetă, și ca
actriță. Și chiar ca răzvrătită cu gesturi de frondă pentru care o
vreme i s-a interzis publicarea.
O știam de la distanță, o vedeam in filme sau in piese de
teatru, i-am citit primele volume. Am păstrat acest ecart față de
ea pentru că se rotea intr-o lume pe care voiam să o știu doar de
la niște pași necesari judecății limpede. Mult mai târziu lumile
noastre s-au intersectat, am zăbovit la multe discuții, am
flecărit, dar ne-am și expus dialogurilor comic de serioase adesea.
Nu depășim o amicalitate cordială și nu cred că vreunul dintre noi
ne-am pune – unul pe altul – in capul listei cu prieteni
necondiționați. Spun toate acestea pentru a da un plus de
obiectivitate afirmațiilor ce vor urma.
Ioana trăiește de câțiva ani intr-o efervesecnță uluitoare,in
tot ceea ce face având, mai mult ca in primii ani ai tinereții, o
pecete de prospețime, naturalețe, dublate de o puternică, profundă
creativitate. Starea ei fundamentală este joaca, in fapt jocul ca
atribut fundamental al ințelegerii lumii, artei și al singurului
mod in care te poți cunoaște profund pe tine. Este o filosofie a
existenței sale, uneori greu incercate, prin care vrea să nu se
lase copleșită de ceea ce este chiar existența sa. Este veșnic pe
drumuri – Japonia, Canada, Franța fiind pentru ea nu mai departe
decât Bulbucata -, vine la București cu primul avion de după un
spectacol la Paris și pleacă inapoi spre a se prezenta la un alt
spectacol.
A reușit acolo unde multă lume (nu numai români) a eșuat – la
Paris. Se zbate pentru proiecte culturale in România la Bulbucata,
la Ațel sau la Pelișor, aduce trupe de teatre in România tocmai din
indepărtata Japonie, dar, mai ales, scrie. Scrie acum o poezie nu
mult diferită față de cea din primele volume, dar o poezie care, in
ciuda ludicului, umorului, invitației adesea la descrețirea frunții
se incarcă pas cu pas, vers cu vers, de dramatism, de tristeți atât
de profunde incât, spre a nu cădea pradă disperării, trebuie să le
iei un pic peste picior.
“Mon general” este in primul rând o viitoare carte de versuri.
“Mon general” ca spectacol ne-a dat cheia in care trebuie să citim
aceasta carte: in rama trecutului nostru cu cântece și marșuri
patriotarde, cu atitudini uniformizate, la propriu și la figurat.
“Nu știu dacă Ioana Crăciunescu este invitata noastră ori noi
suntem invitații ei ca figuranți ai acestui spectacol”, zicea
Traian T. Coșovei, amfitrionul serilor literar-muzicale de vineri
de la cafeneaua Muzeului National al Literaturii Romane. Nu, nu
cred că am fost figuranții, ci participanții lumii poetice a
Ioanei. Poezia ei, așa cum se arată azi, se adresează exact lumii
de care are nevoie si fără de care nu poate exista. Ceea ce era o
doză de artificialitate, prin teatralizare, a dispărut cu totul in
ciuda faptului că Ioana, ca poetă și actriță, produce spectacol. In
fapt, nu-l produce, il trăiește. Cu atâta frenezie, atât de
natural, de autentic, incât pare a trăi un timp, o vârstă pe care
nu a apucat să le trăiască la timpul lor!
CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este
licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a Universitatii
Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul
“Gerda”. Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO, Asociatia
Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul “Poesis” Satu Mare, revista
“Luceafarul”. Premiul APLER pentru jurnalism cultural.
Este prezent de la primul numar, saptamânal, cu rubrica
“Reportaj”, in “Ziarul de Duminica”.
Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.
Citește și
-
Agenția media United Media Services a obținut medalia Platinum EcoVadis și intră în top 1% dintre companiile evaluate la nivel globalZF 24 · 12 noiembrie 2026
-
Grafic: Distribuția geografică a investitorilor în obligațiunile externe în euro lansate de România în noiembrie 2026, pe maturitatea de 8 aniBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026
-
Grafic: Numărul de absolvenți pe niveluri de educațieProfesii · 12 noiembrie 2026