Reportaj sentimental de acasica

Un prieten mi-a atras atentia de mult ca exista “acasa” si “acasica”. Prima este locuinta in care traiesti. A doua – cea in care ai copilarit si in care, cel putin pana la un moment dat, continua sa traiasca parintii tai. Nu incape confuzie. Prin forta imprejurarilor, un om poate avea, de-a lungul anilor, multe “acase”. Acasica, insa, e unica.
Azi dimineata am trecut, dupa multa vreme, pe acolo. Veneam pe Mihai Bravu dinspre sud spre nord, avand drept tinta Piata Charles de Gaulle. Si, brusc, la Piata Iancului, am facut stanga, tras de o ata nevazuta. Pretextul traficului infernal de pe Mihai Bravu era mai subtire decat ata, caci se circula la fel in orice directie. Am coborat pana la intersectia Bulevardului Carol I cu Calea Mosilor si, ajuns acolo, am inceput sa rad. Prea era mare coincidenta ca sa nu fie simbolica: toata zona era un santier! Trotuarele disparusera, inlocuite de santuri in care serpuiau cabluri. Pietonii faceau echilibristica pe potecute de zece centimetri latime si pe barnele pe care comerciantii le aruncasera deasupra prapastiei, sa nu-si piarda de tot clientii. Diverse utilaje duduiau din rasputeri. Intreaga intersectie era in plin proces de reasfaltare. Cladirea sticloasa infipta intre blocurile antebelice (vai de Planul ala de Urbanism Zonal!), pe locul fostei piete agroalimentare, era in curs de renovare. Pe coltul cu Latina, in locul in care era candva un aprozar si mai inainte nu mai stiu ce (caci, intr-o singura noapte, Ceausescu a trantit in oras cateva zeci de aprozare suplimentare, de parca asta era problema, de unde iei – nu ce!), e acum o florarie. Dupa colt, celalalt aprozar al zonei, mult mai vechi, a cedat spatiul unei agentii de turism. Vizavi s-a demolat ceva, se vad peretii interiori placati sclipicios, trebuie sa fi fost vreo locanta. CEC-ul e sediu de partid. Alimentara e nimic. Pe bulevard, cofetaria a devenit “butic”.
Amestecul e ametitor: cladiri vechi, majoritatea in paragina, dar ornate cu reclame gemand de culori vii; magazine fancy la parter, deasupra calcio vecchio scorojit si balcoane stand sa cada; turnul stingher de sticla; lucrari edilitare; mizerie cat cuprinde; oamenii trecand linistiti, obisnuiti cu toate astea.
Cat despre acasica mea – o casa aproape abandonata, aratand a cladire-fantoma, cu trei degete de praf pe geamurile de la strada, cu lemnaria putreda si vopseaua portii neverosimil de contorsionata. Curtea pustie. Tacere si praf. Nisipul timpului.
Prin fata ei, nepasator, infernul orasului.
tczarojanu@yahoo.com