REPORTAJ / Valorile Măgurii

In lumina de miere a toamnei, sculpturile Taberei de la Măgura capătă o frumusețe aproape dureroasă. Răspândite pe mai bine de 20 ha, dar adunate in luminișuri sau poiene largi pe ediții, iar edițiile cu pisaniile lor, ele dau o senzație copleșitoare in ansamblu și decupează cu o remarcabilă forță a individualității fiecare operă, lucru care rar se poate vedea in altă parte.

Fiecare operă a fost gândită, dăltuită, finisată pentru spațiul acesta și pentru locul pe care se află. Nefiind tematică, beneficiind chiar de o libertate de expresie surprinzătoare pentru acele vremuri (tabăra a inceput in 1970 și s-a incheiat in 1985), la ea participând toți marii noștri sculptori, Tabăra este certificatul de naștere, dar și atestarea definitivă a școlii de sculptură românească. “De-abia cu Măgura putem vorbi despre o școală românească de sculptură”, spunea Vlad Ciobanu scrutând dealurile cu lucrări. Am străbătut pas cu pas cele 20 ha, urcând și coborând, poposind la umbră sau in meditația unei lucrări și-am inventariat toate sculpturile, evaluându-le și starea lor actuală impreună cu Neculai și Ioana Păduraru, Vlad Ciobanu, Liana Axinte, Liviu Russu, Sava Stoianov, Simona Tănăsescu (pe care o incerca regretul că n-a fost invitată ca artist ci in calitate de consilier al ministrului culturii). Proiectul Măgura, pornit de la zbaterile lui Vlad Ciobanu, concretizat de o echipă care a cuprins sculptori, dar și sociologi și jurnaliști, și finanțat de Agenția de Strategii Guvernamentale, iși dorește să readucă in circuitul interesului public – românesc și euroepan – acest adevărat tezaur. Tabăra de la Măgura se ține bine, este curată și nevandalizată – față de altele din țară care n-au avut norocul unor factori locali iubitori de artă. Impresia lăsată a fost copleșitoare in primul rând pentru autorii prezenți. Au inflorit povestiri, amintiri, nostalgii care au umplut spațiul de căldura lor sufletească. Dacă vei scrie ceva, m-a rugat Neculai, să zici două vorbe despre părintele Gherontie, cel ce avea grija uneltelor noastre. Făurar ca el nu mai există. Si nici cioplitori precum cei din Ciuta, zice și Liviu, ca să nu-i uit. Spun acum doar aceste două vorbe, pentru că proiectul Măgura abia a inceput. Vrem să facem din acest patrimoniu cultural colosal o emblemă românească pentru Europa, aducând la anul, când se vor sărbători 40 de ani de la prima ediție, toți autorii in viață care au lucrări la Măgura, să deschidem un centru cultural și să edităm un album cu toate operele, un album cât o carte de vizită, nu numai a sculpturii ci și a culturii românești.