Reședințe de pe vremuri/ de Ziarul de duminică

Oana Marinache

Știrbey: reședințe, moșii, ctitorii

Editura ACS

Colecția Monografii. Prefață de Ioana Beldiman. Cuvânt-înainte de Ruxandra Nemțeanu. Grafică de Cristian Gache. (Editarea și tipărirea au beneficiat de sprijinul financiar al Asociației Istoria Artei, al doamnei Mihaela Stoica și al Art Conservation Support).

Este cel de al doilea volum dedicat de istoricul de artă Oana Marinache familiei, proprietăților și ctitoriilor Știrbey, după cel lansat în 2013 – „Reședințele Știrbey din București și Buftea. Arhitectura și decorația interioară”. De această dată autoarea ia în studiu un număr impresionant de monumente din țară și străinătate: Școala de fete „Doamna Elisabeta Știrbey”, Biserica „Sf. Treime” din Craiova, Teatrul Național, Pensionul de Fete, Școala de Arte și Meserii de la Mavrogheni, așezămintele Brâncovenești și Brătianu, Grădinile din București, Craiova și Râmnicu Vâlcea, Palatul de ceremonie (din fostele Case Golescu), Proiectul Palatului domnesc de vară din Grădina Kiseleff, reședința de vară de la Cotroceni, Vila Orestis din Nisa, Castelul Bécon din Courbevoie, Moșiile Știrbeiu, Pătule, Dânceu și Gruia, Băilești, Voila, Câmpina și Șotrile, Pietroșani, Oprișoru-Drincea, Dălbanu-Crețu, Dărmănești, Brusturoasa și Mândrești, podgoriile de la Drăgășani, casele Elizei, Alinei, Adinei, Mariei, Ioanei Știrbey, vilele familiei lui Barbu Știrbey de la Brașov și Mamaia.

Această carte – precizează arhitecta Ruxandra Nemțeanu –, care „readuce în actualitate o epocă lăsată în uitare, dar care a marcat schimbarea peisajului arhitectural și cultural românesc în prima jumătate a secolului al XIX-lea (…) oferă, pe lângă o inedită istorie în date a ramurii princiare Știrbey, o imagine a prezenței în societatea românească a unei mari familii aristocrate, implicată în importantele evenimente politice și administrative ale spațiului românesc premodern și modern, prezentată de-a lungul mai multor generații, prin intermediul caselor, inventarelor obiectelor de artă, a interioarelor proprietăților deținute, prin preferințele stilistice și constructive, împletite cu obiceiurile vieții cotidiene de familie, și, nu în ultimul rând, prin legătura lor cu arhitecții care au proiectat pentru ei.”