Respiro pentru clienții cu credite în franci elvețieni
BNR a calculat ieri un curs de 3,4976 lei pentru un franc elvețian, în scădere cu 3,6% față de cotațiile din martie, în condițiile în care francul s-a depreciat în raport cu euro, iar leul s-a întărit în fața monedei unice.
BNR a calculat ieri un curs de 3,4976 lei pentru un franc elvețian, în scădere cu 3,6% față de cotațiile din martie, în condițiile în care francul s-a depreciat în raport cu euro, iar leul s-a întărit în fața monedei unice.
Anul trecut paritatea leu/franc urcase și la peste 3,80, în condițiile în care moneda țării cantoanelor era văzută de investitori drept un refugiu sigur. Aprecierea puternică a francului a pus mare presiune pe clienții cu credite în această monedă exotică pentru piața locală, care a și dispărut din oferta băncilor. Soldul total se erodează lent în condițiile în care este vorba în principal despre credite ipotecare.
La sfârșitul lunii februarie 2013 era vorba despre echivalentul a 2,8 mld. euro. Creditul în franci a fost adus pe piață de ungurii de la OTP în 2005, iar un an mai târziu a intrat și în portofoliul Raiffeisen, mirajul dobânzilor mici propagându-se pe piață și prin oferte ale Volksbank, Bancpost, Băncii Românești și Piraeus.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026