Restanțe noi la credite de 230 mil. euro în ianuarie
Firmele și populația aveau la sfârșitul lunii ianuarie rate neplătite la timp în contul creditelor contractate de la bănci cu o valoare cumulată de aproape 21 miliarde de lei (4,8 mld. euro), arată datele BNR.
Firmele și populația aveau la sfârșitul lunii ianuarie rate neplătite la timp în contul creditelor contractate de la bănci cu o valoare cumulată de aproape 21 miliarde de lei (4,8 mld. euro), arată datele BNR.
Sumele restante au crescut cu echivalentul a un miliard de lei (230 mil. euro) față de finalul anului trecut, acesta fiind cel mai mare salt lunar din septembrie 2010 încoace.
Volumul creditelor care înregistrau întârzieri la plată urcase cu 5 miliarde de lei (1,2 mld. euro) pe parcursul anului trecut și reprezentau 7,7% din totalul sumelor datorate de clienți băncilor. Odată cu saltul din luna ianuarie, ponderea sumelor restante a depășit 8,1% din total.
Bancherii așteaptă de aproape doi ani o îmbunătățire a situației portofoliilor de credite, dar restanțele au continuat să se acumuleze într-un ritm alert din cauza prelungirii recesiunii economice. Saltul din ianuarie a fost cu atât mai surprinzător cu cât în luna anterioară soldul restanțelor scăzuse cu circa 400 milioane de lei, iar unii bancheri spuneau că s-a îmbunătățit comportamentul de plată al clienților.
Ianuarie reprezintă de regulă o perioadă mai slabă din punctul de vedere al sumelor recuperate de bănci de la clienți, pentru că aceștia cheltuiesc mai mult în perioada sărbătorilor de iarnă și le rămân mai puțini bani pentru a-și achita ratele. Pentru firme, luna ianuarie reprezintă și perioada în care acestea trebuie plătească o serie de taxe și impozite trimestriale.
Cea mai mare creștere a fost raportată în cazul întârzierilor la plată mai mari de 90 de zile, volumul acestora atingând 18,2 miliarde de lei. Aceste credite sunt trecute de bănci în categoria pierdere și provizionate integral, șansele de recuperare a banilor fiind aproape nule.
În schimb, în cazul instituțiilor financiare nebancare (IFN), restanțele s-au menținut la circa 1,9 miliarde de lei în ultimele luni, ponderea acestora în totalul sumelor datorate fiind de 10%.
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Ponderea abonamentelor la sălile de fitness în totalul populației în țările UE în 2026 (%)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026