Restanțele Poli Iași scot echipa din campionat
Președintele clubului Poli Iași, Cristian Stărică, a declarat vineri că gruparea din dealul Copoului a fost exclusă de Federația Română de Fotbal din campionat și nu va face recurs la această decizie, informează Mediafax.
Președintele clubului Poli Iași, Cristian Stărică, a declarat vineri că gruparea din dealul Copoului a fost exclusă de Federația Română de Fotbal din campionat și nu va face recurs la această decizie, informează Mediafax.
“Am primit o hârtie oficială din partea FRF prin care suntem anunțați că suntem excluși din campionat în sezonul 2010-2011. În actul primit nu se specifică eșalonul la care se face referire. Deși Poli Iași a fost exclusă din campionat, nu vom face recurs! Nu avem bani și nici nu putem aduce elemente prin care să demonstrăm că vom putea achita restanțele pe care le avem. În plus, nici bani pentru a susține activitatea în sezonul viitor nu sunt. E păcat că s-a ajuns aici, dar așa se întâmplă când acționarii nu vor să mai dea bani!”, a spus Cristian Stărică.
Poli Iași avea datorii de 3,3 milioane de euro la bugetul statului, jucători și terți. Citiți mai multe pe www.mediafax.ro.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026