Versiunea completă
Companii

Retailerii și producătorii văd o scădere în retail în 2011

Cei mai mulți retaileri și producători prezenți pe piața locală se așteaptă la o scădere a pieței și în 2011, după un 2010 în care puterea de cumpărare redusă și majorarea TVA de la 19 la 24% au afectat mediul de business, potrivit Anuarului Retail 2010 lansat de agenția de presă Mediafax

Cristina Roșca · 12 ianuarie 2011 · 1 min de citit

Cei mai mulți retaileri și producători prezenți pe piața locală se așteaptă la o scădere a pieței și în 2011, după un 2010 în care puterea de cumpărare redusă și majorarea TVA de la 19 la 24% au afectat mediul de business, potrivit Anuarului Retail 2010 lansat de agenția de presă Mediafax. Pentru acest an, retailerili se așteaptă la majorarea prețurilor la unele produse alimentare, continuarea scăderii consumului, închiderea unor firme și eficientizarea activității altora.

Liderii patronatelor din domeniu vorbesc despre creșterea prețului la o serie de produse de bază, precum carnea de porc, pâinea pi zahărul. Atât în cazul pâinii, cât și în cazul zahărului, tendința ascendentă a prețului poate fi explicată prin necesitatea de a importa de pe piețele străine materiile prime sau produsul finit și prin faptul că la nivel internațional prețul cerealelor a crescut puternic în 2010, pe fondul crizei financiare și a secetei. Tot în 2011, producătorii întrebați de Mediafax au spus că văd o scădere a vânzărilor de bere, vin și țigări, deoarece românii vor continua să se axeze pe produsele de strictă necesitate și renunță să mai cumpere din impus. Anuarului Retail analizează evoluția retailului și a sectorului de bunuri de larg consum în decursul ultimului an și anticipează tendințele din piață în 2011.

Citește și