Retea de gaze pentru Oltenita de 9,6 mil. euro
Retea de gaze pentru Oltenita de 9,6 mil. euro
Compania nationala de transport a gazelor Transgaz Medias va investi aproximativ 9,6 milioane de euro pentru conectarea la reteaua de gaze a municipiului Oltenita.
Reteaua de conducte, cu o lungime de 70 de kilometri, va furniza gaze naturale municipiului Oltenita si localitatilor aflate pe traseul conductei, pentru acest an fiind prevazuta incheierea lucrarilor pe o portiune de 20 km. Potrivit Ministerului Economiei, termenul de finalizare a proiectului este prevazut pentru luna noiembrie a anului viitor.
Acesta este cel de-al treilea proiect pe care il anunta Ministerul Economiei in domeniul gazelor naturale. Astfel, unul dintre proiecte, in valoare de 10,2 milioane euro, vizeaza alimentarea cu gaze a unor localitati din sudul Romaniei, printre care se numara Alexandria si Zimnicea. Proiectul urmeaza sa fie finalizat in luna iulie a anului viitor.
Celalalt are ca obiectiv conectarea la reteaua cu gaze a unor localitati din judetul Mehedinti, inclusiv a municipiului Drobeta Turnu Severin. Valoarea acestui proiect este de 12,9 milioane euro, termenul prevazut pentru finalizare fiind octombrie 2005.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026