Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Retragerea GE Money, eșecul a cinci ani de investiții

Decizia americanilor de la GE Money de a vinde participația minoritară pe care o mai dețineau la cele trei instituții financiare nebancare achiziționate integral în 2006, cât și din cadrul GE Garanti Bank, marchează retragerea de pe piața locală, după cinci ani în care au investit circa 200 de milioane de euro.

Liviu Chiru · 19 decembrie 2010 · 3 min de citit

Decizia americanilor de la GE Money de a vinde participația minoritară pe care o mai dețineau la cele trei instituții financiare nebancare achiziționate integral în 2006, cât și din cadrul GE Garanti Bank, marchează retragerea de pe piața locală, după cinci ani în care au investit circa 200 de milioane de euro.

Valoarea tranzacției prin care americanii și-au cedat participațiile către turcii de la Garanti Bank nu a fost făcută publică.

Atrași de potențialul unei piețe care înregistra chiar și dublări de la un an la altul, americanii au plătit în 2006 circa 140 de milioane de dolari pe cele companii financiare nebancare – Motoractive, Estima Finance (Ralfi) și Domenia – iar în 2007 au început un proces de rebranding al businessului din România, sub umbrela GE Money. Procesul a presupus investiții de câteva milioane de dolari.

La momentul preluării, Motoractive era cea mai mare companie independentă de leasing, iar Fondul Româno-American de Investiții mai încercase să o vândă. Alături de GE Money au intrat în cursă 12 investitori, în finală rămânând patru.

Fondul Româno-American de Investiții și-a scos de șapte ori banii investiți în afacere, preciza la acel moment Horia Manda, chief investment officer al fondului.

Tot în 2007, GE anunța investiții de 12 milioane de euro pentru dublarea rețelei teritoriale la 50 de unități, vizând o creștere cu 40% a afacerilor. Inițial au fost aduși americani la conducerea celor trei companii, în perioada de boom a creditării, după care americanii au plecat și au fost promovați români. GE a deschis filiale Domenia Credit și GE Money în mai multe zone din Capitală, imediat după rebranding, multe dintre acestea fiind închise în prezent.

Tot în 2007 presa turcă scria despre fuziunea subsidiarei locale a Garanti cu cele trei IFN-uri.

Americanii au avut altă strategie pentru piețele mai dezvoltate din regiune, în Cehia, Ungaria și Polonia deținând bănci. De asemenea, GE Money Bank operează în Rusia.

Abia anul acesta GE și Garanti au pus bazele unei bănci pe plan local, cu licență de la BNR. Americanii au adus peste 30 de milioane de euro la capitalul băncii, pentru a obține o participație de 30%. Noua bancă a moștenit operațiunile subsidiarei locale a grupului turc Garanti, iar logo-ul nu a fost modificat.

În prezent, portofoliul de credite ipotecare al Domenia a migrat în mare parte în bancă, în timp ce activitatea Ralfi, axată pe credite de consum, s-a redus extrem de mult. Este posibil ca divizia de leasing (Motoractive) să fie botezată Garanti Leasing, afirmă surse pe piață.

La sfârșitul anului trecut cele trei instituții financiare nebancare aveau aproape 900 de angajați. În prezent acționarul turc mai pregătește un val de restructurări, după ce cea mai mare parte a angajaților români din middle și top management au părăsit companiile de la începutul acestui an.

Reprezentanții Garanti Bank și ai GE Money nu au furnizat până la închiderea ediției date despre numărul de angajați ai Motoractive, Ralfi și Domenia la sfârșitul acestui an, însă potrivit unor surse din piață cea mai mare parte a angajaților din afara Capitalei au părăsit grupul în 2010, iar restructurarea a vizat și mai multe departamente din sediul central al GE Money.

Prin preluarea afacerilor GE Money, turcii de la Garanti ar putea avansa și mai mult în clasamentul activelor bancare, după ce la nouă luni urcaseră deja pe locul 14, cu 5,1 mld. lei, întrecând Credit Europe Bank. Turcii aveau o poziție importantă în sistemul bancar la sfârșitul anilor ’90, în principal prin Banca Turco-Română, care a dat faliment, dar și prin fosta Demirbank (preluată în 2001 de UniCredit).

Citește și