Versiunea completă
Business Hi-Tech

Revista Fortune: S-a terminat era Google?

Revista americană Fortune abordează în ultimul număr problemele Google, cel mai popular motor de căutare din lume, a cărui principală linie de business își încetinește creșterea. De asemenea, compania se confruntă cu adversari din ce în ce mai mari, precum Facebook.

Magraon Andreea · 10 august 2010 · 2 min de citit

Revista americană Fortune abordează în ultimul număr problemele Google, cel mai popular motor de căutare din lume, a cărui principală linie de business își încetinește creșterea. De asemenea, compania se confruntă cu adversari din ce în ce mai mari, precum Facebook.
Totul se întâmplă în mare parte din cauza propriului succes al Google, comentează revista americană, potrivit căreia odată ce domini un domeniu atât de vast – Google are o cotă de 64% din toată piața de căutări online din SUA – este greu să mai obții rate importante de creștere. De asemenea, piața s-a schimbat foarte mult. Au apărut concurenți precum Bing, motorul de căutare al Microsoft, cel mai mare producător de software din lume. În ultimii ani, Google s-a concentrat pe achiziții, cele mai importante fiind cumpărarea site-ului de videosharing YouTube, cu 1,6 miliarde de dolari, sau a platformei de publicitate pentru telefoane mobile AdMob pentru 750 de milioane de dolari. Cu toate acestea, niciuna dintre noile companii nu au reușit să diversifice linia de venituri de 23 de miliarde de dolari pe an a gigantului online. Google încă se concentrează pe căutările online și pe sistemele AdWords și AdSense, prin care companiile își pot face reclamă pe site-ul Google.
“Google nu mai este cea mai hot companie de pe piață. Acțiunile lor au rămas la același nivel de 5-6 ani. Cum poți să spui că ești lider cu o performanță mediocră? Google trebuie neapărat să se orienteze către altceva și repede”, spune Marc Nebioff, CEO al companiei de IT Salesforce.com.
Potrivit Fortune, cel mai mare “dușman” al Google este Facebook, care poate fi un substitut pentru căutările online, dar și pentru companiile care vor să-și facă reclamă. Spre exemplu, Facebook are o cotă de 16% din piața de publicitate online din SUA, evaluată la
9 miliarde de dolari, potrivit companiei de cercetare ComScore.
Companiile își mută atenția spre rețelele de socializare, în condițiile în care numărul de utilizatori a ajuns la câteva sute de milioane.

Citește și