Rezerva minima obligatorie, o varianta imbunatatita

Anul 2005, anuntat pentru adoptarea unei noi strategii de politica monetara – tintirea directa a inflatiei -, se apropie cu repeziciune si, in consecinta, politica de marketing conceputa de Banca Nationala a Romaniei pentru “vinderea” catre opinia publica a acestui, prin analogie, nou produs, incepe
In materialul de fata ma voi referi la o posibila solutie de imbunatatire a instrumentelor operationale de gestiune a politicii monetare, care se poate dovedi utila atat in adresarea unor preocupari proprii perioadei premergatoare tintirii inflatiei cat si o data cu trecerea oficiala la aceasta. Zilele trecute, BNR a evocat dezirabilitatea orientarii intr-o mult mai mare masura a Ministerului Finantelor inspre finantarea datoriei publice prin emisiuni de titluri de stat in lei pe piata interna, aratandu-se ingrijorata de reducerea substantiala a portofoliilor de astfel de instrumente, ale bancilor. Este cunoscut ca bancile nu s-au mai aratat la fel de interesate , in ultimele luni,  in a efectua plasamente in titluri de stat in lei. Si asta ca urmare a unui diferential de dobanda neatractiv, din perspectiva lor, in raport cu alte oportunitati, pe o piata bancara din ce in ce mai concurentiala si preocupata de contracararea efectelor dezinflatiei asupra conturilor de rezultate. Pe de alta parte Ministerul Finantelor este tot mai atras de finantarea externa, prin emisiuni de euroobligatiuni.  Abordare intemeiata,  avand in vedere  ca pe de o parte dobanzile de finantare a datoriei suverane a Romaniei sunt tot mai mici,  iar  pe de alta  ca  disponibilitatea investitorilor de a oferi sume importante unei tari a carei aderare previzibila, pe termen mediu, la Uniunea Europeana,este in crestere. Intr-un an, costurile sterilizarii aproape 12.000 mld. lei
Ingrijorarea BNR este determinata de pozitionarea tot mai asimetrica in raport cu  Trezoreria Statului  in ceea ce priveste sterilizarea surplusului de lichiditate al sistemului bancar, reprezentand echivalentul a circa doua miliarde de Euro. Devin preocupante pentru BNR nu numai costurile foarte mari asociate acestei sterilizari (dobanzile returnate de banca centrala sub forma de lichiditate aditionala in sistem sunt asteptate sa atinga circa 12.000 mld. lei pentru anul 2003) ci si mentinerea unei diversitati reduse a instrumentelor de politica monetara, limitate de facto, in prezent, la rezerva minima obligatorie si depozitele atrase de la banci. Altfel spus, statutul de debitor net al BNR fata de sistemul bancar nu permite o gestiune fina  a politicii monetare.
Limitarea dimensiunilor debitului net actual al BNR fata de sistemul bancar si stimularea unei treceri mai rapide inspre o pozitie de creditor net, in care banca centrala ar incepe sa utilizeze si injectiile de lichiditate, precum si resuscitarea interesului pentru titlurile de stat, ar putea fi realizate prin acceptarea de catre BNR a utilizarii optionale a acestora, intr-o proportie maxima normata, la constituirea rezervelor minime obligatorii. Determinarea valorii de participare a titlurilor de stat ar urma sa se realizeze, spre exemplu, la valoarea de achizitie la care sa se adauge dobanda acumulata. Luarea in calcul la constituirea rezervelor minime obligatorii s-ar putea face, in afara proportiei normate, si prin stabilirea anumitor coeficienti individuali, in functie de scadentele reziduale ale titlurilor. Desigur ca printr-un astfel de mecanism s-ar elibera la inceput lichiditati efective care, aparent, ar trebui sterlizate tot de catre BNR. Aparent numai, pentru ca cel mai probabil bancile ar opta, in majoritate, tot pentru titluri de stat care nu numai ca ar oferi un randament superior celui la disponibilitatile in contul curent, dar ar raspunde mai bine unor criterii de gestiune a activelor si pasivelor ,    ce tin de  lichiditate (asigurata de piata secundara) ,  diversificare  si anumite constrangeri de echilibru al scadentelor reziduale . Imbunatatirea structurii contului de rezultate al bancilor, prin reducerea costisitorului efect penalizator indus de prezentul sistem al rezervelor obligatorii, le-ar putea stimula, totodata, pe acestea sa aloce catre titluri de stat o mai mare portiune din depozitele suplimentare colectate de la clientela non bancara.  In acest mod, se poate totodata asigura, in bilantul agregat al sistemului bancar, mentinerea unor proportii prudente intre stocul creditelor si stocul depozitelor. Nu in ultimul rand,  cresterea portofoliilor de titluri de stat ale bancilor ar crea contextul pentru eventuale injectii de lichiditate ale bancii centrale, in contrapartida cu acestea, atunci cand parametri de ciclu economic le-ar impune.
Toata lumea va fi multumita Cine si ce castiga prin acest sistem? Bancile ar fi stimulate sa isi mareasca portofoliile de titluri de stat, pentru utilizarea acestora la constituirea rezervelor minime obligatorii, avand in vedere dobanda mai atractiva in raport cu cea platita de BNR la disponibilul in contul curent. Ministerul Finantelor ar putea sa finanteze mai usor si mai eficient, din punct de vedere al costurilor, datoria publica prin emisiuni pe piata interna. BNR nu numai ca si-ar diminua costurile de sterilizare dar ar dispune de posibilitatea unei gestiuni mai fine de politica monetara, conditie a unei tintiri eficiente a inflatiei, prin efectuarea, in afara drenajelor de lichiditate, si a injectiilor de lichiditate, in contrapartida cu titluri de stat. Nu in ultimul, rand investitorii financiari non bancari ar beneficia de pe urma dezvoltarii pietei secundare a titlurilor de stat, impulsionate datorita necesitatii potentiale a bancilor de a-si ajusta cu frecventa mai mare portofoliile de titluri de stat. Un sistem care ar putea multumi pe toti actorii principali implicati – Banca Nationala a Romaniei, Ministerul Finantelor si bancile -, dovedindu-se si o tactica de distribuire mai echilibrata a poverii costurilor de politica monetara.